Italia în alegeri

0
99

Aproape 51 de milioane de alegători italieni au fost chemaţi, ieri şi astăzi, la urne, pentru alegerea celor două Camere ale Parlamentului. Bineînţeles, de rezultatul acestor alegeri depinde numele viitorului preşedinte al Consiliului de miniştri, care îi va succeda lui Mario Monti, el însuşi candidat la propria succesiune. După ce, în luna decembrie a anului trecut, a fost silit să demisioneze, atunci când partidul lui Silvio Berlusconi, Poporul Libertăţii, i-a retras susţinerea. S-a spus că acest episod a constituit o nouă dovadă a eşecului reformei electorale din 2005, care, declarativ, viza evitarea instabilităţii cronice a Republicii italiene. Momentan, peisajul politic italian este, în realitate, mai fragmentat şi mai instabil ca niciodată, oferta fiind greu de desluşit. Alegerea celor 630 de deputaţi şi 315 senatori, pentru un mandat de 5 ani, se derulează în zilele de 24 şi 25 februarie. Contrar alegerilor din Franţa, senatorii transalpini sunt aleşi prin vot universal direct. Surprinzător este faptul că vârsta minimă pentru cele două Camere diferă: cel puţin 18 ani pentru Camera Deputaţilor şi 25 de ani pentru senatori. Numele liderului partidului sau coaliţiei care va câştiga alegerile va fi înaintat preşedintelui republicii, Giorgio Napolitano, ca nominalizare pentru postul de premier. Procedurile de vot sunt diferenţiate de o manieră absolut insolită. Pentru Camera Deputaţilor, italienii votează în 26 de circumscripţii electorale, diferite de regiunile sau provinciile administrative. Sistemul proporţional este însoţit de o primă majoritară pentru lista câştigătoare. Ceea ce înseamnă automat 55% din locuri, adică 340 din 630. Nu sunt eligibile coaliţiile care obţin mai puţin de 10% din voturile exprimate la nivel naţional şi nici partidele care nu ating minim 4% din sufragii. Pentru Senat, aleşii sunt reprezentativi în 20 de regiuni administrative, pentru care se acordă o primă majoritară de 55%. O coaliţie trebuie să obţină 20% din sufragiile exprimate, iar un partid necoalizat 8% din sufragii. Trei regiuni sunt exceptate acestei reguli (Val D’Aoste, Trentino-Alto Adige şi Molise). Sistemul a fost considerat drept o porcărie în 2005, când legea electorală a fost votată în favoarea lui Silvio Berlusconi şi adoptată de Parlamentul italian. Opoziţia democrată din epocă, reprezentată de Romano Prodi, a denunţat „o lege ruşinoasă”, favorabilă lui Berlusconi, dar n-a putut face nimic. Sunt avute în vedere mai multe scenarii, inclusiv acela ca la Camera Deputaţilor să existe o majoritate care să nu se reproducă identic şi la Senat. Pe acest motiv, Italia este ameninţată de instabilitate politică. Pier Luigi Bersani, liderul coaliţiei de stânga, este mai bine poziţionat faţă de Silvio Berlusconi şi actorul de comedie Beppe Grillo. Întrebarea este dacă avansul pe care îl deţine Bersani îi garantează victoria la Camera Deputaţilor, dar şi la Senat, unde prima acordată are o bază regională. Pier Luigi Bersani a fost destul de consecvent de-a lungul campaniei electorale, reiterând sistematic faptul că Italia trece prin cea mai gravă criză economică de la cel de-al Doilea Război Mondial. Silvio Berlusconi, care în luna decembrie se afla la numai 13%, a recâştigat în ultimele două luni o bună parte a electoratului său. Coaliţia centristă, condusă de Mario Monti, este mai degrabă favorabilă dreptei, dar italienii nu s-au arătat deosebit de mulţumiţi de măsurile acestuia ca premier. Se spune că „Professore” Mario Monti nu şi-a găsit locul în această campanie, unde, pe seama temei impozitării, a fost considerat ţap ispăşitor. Ultimele sondaje acordau listei lui Monti între 11 şi 14% intenţie de vot. Cu toate acestea, înaintea deschiderii urnelor 1/3 dintre italeni se arătau indecişi, mai ales după ce Banca Monte Dei Paschi, din Siena, tradiţional în orbita Partidului Democrat, s-a aflat că are probleme cu legea. Italia se confruntă cu o situaţie economică extrem de îngrijorătoare, din moment ce datoria sa reprezintă 127,4% din PIB. Potrivit estimărilor, ea ar putea ajunge la 300 de miliarde de euro până în 2014. Şi soluţii miraculoase, din păcate, nu a enunţat nici unul dintre candidaţii politici.