Şcolile din judeţ trebuie să transmită, către ISJ Dolj, până la sfârşitul acestei luni, situaţia concediilor de odihnă neefectuate de angajaţi

0
381
Până la sfârşitul acestei luni, toate școlile din județul Dolj vor transmite Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) datele despre rechemările din concediul de odihnă şi concediile neefectuate ale directorilor, profesorilor şi ale personalului didactic auxiliar şi al celui nedidactic, conform unei Note trimisă în teritoriu de către ISJ Dolj .

„Având în vedere că în perioada 22.01.2024-08.03.2024, compartimentul de audit public intern din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj derulează misiunea de audit “Verificarea rechemărilor din concediul de odihnă şi a concediilor neefectuate, pentru personalul didactic de predare, didactic auxiliar, nedidactic, personalul de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar şi casele corpului didactic, precum şi pentru personalul de conducere, de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare”, misiune cuprinsă în Planul anual de audit public intern, vă solicităm să completaţi şi să transmiteţi, până la data de 31.01.2024, anexele 1 şi 2”, se precizează în  Adresa transmisă de ISJ Dolj.

Care este metodologia

Machetele vor fi completate numai pentru persoanele care se află în una din următoarele situaţii: cu zile de concediu de odihnă restante; cu zile de rechemare din concediul de odihnă şi vor conține următoarele date:

  • nume și prenume;
  • CNP;
  • zile de concediu de odihnă cuvenite în anul școlar 2022-2023 pentru personalul didactic, respectiv anul 2023 pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • zile de concediu de odihnă neefectuate din anul anterior;
  • zile de concediu de odihnă efectuate în anul școlar 2022-2023 de către personalul didactic, respectiv în anul 2023 de către personalul didactic auxiliar și nedidactic, conform Edusal;
  • total zile de concediu de odihnă neefectuate la 31.08.2023 de către personalul didactic, respectiv la 31.12.2023 de către personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • motivul neefectuării concediului de odihnă anual;
  • planificare zile de concediu de odihnă restante conform cerere nr / data;
  • denumire unitate;
  • observații.

Macheta pentru rechemările din concediul de odihnă va fi completată că următoarele date:

  • nume și prenume;
  • CNP;
  • număr zile rechemare din concediul de odihnă;
  • cauze care au generat rechemarea din concediul de odihnă;
  • document justificativ rechemare CO (nr/data);
  • reprogramare zile de concediu ca urmare a rechemării (Planificare nr/data);
  • denumire unitate;
Ce prevede legislaţia

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că profesorii beneficiază de un concediu anual, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare. Articolul 220 – „(1) Cadrele didactice din unitățile de învățământ de stat beneficiază de concediu de odihnă, anual, cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare. În cazuri bine justificate, conducerea unității de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă.

(2) Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație, prin raportare la interesul superior al beneficiarului primar, cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfășurarea examenelor naționale și a concursurilor finanțate de Ministerul Educației.

(3) În cazul în care, din motive justificate, concediul de odihnă anual nu este efectuat, integral sau parțial, în anul calendaristic respectiv, cu acordul cadrului didactic îndreptățit, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat în vacanțele anului școlar următor.

(4) Personalul de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar beneficiază de concediu de odihnă conform Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

(5) Normele metodologice referitoare la efectuarea concediului de odihnă anual sunt aprobate prin ordin al ministrului educației după consultarea cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

(6) Personalul didactic auxiliar și personalul administrativ beneficiază de concediu de odihnă anual, cu plată, în conformitate cu legislația muncii și contractul colectiv de muncă aplicabil. În cazuri bine justificate, conducerea unității de învățământ poate întrerupe concediul legal.

(7) Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat, personal didactic auxiliar și administrativ se stabilesc de către consiliul de administrație la cererea angajatului.

(8) Neefectuarea concediului anual de odihnă dă dreptul la efectuarea concediului restant în anul calendaristic următor, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ.”

Concediul pentru directorii de școli și grădinițe este stabilit în contractul colectiv de muncă. Un director cu peste 15 ani vechime are un concediu de odihnă de 28 de zile lucrătoare, la care se adaugă și un concediu suplimentar între 5 și 10 zile, conform sursei citate anterior.