DRDP Craiova: Stare de mobilizare generală

0
607

Suntem pe cod galben, instituit pe motivul pericolului de polei, dar și a iminenței căderii consistente de zăpadă. Buletinele meteo se urmăresc, ceas de ceas, la DRDP Craiova, unde „statul major” are planul de luptă în față: 343 de utilaje (258 pe contract și 85 proprii, din care numai pe Craiova – 18 utilaje proprii și 68 pe contract). Toate în stare de funcționare. Adică încărcătoare, buldo-excavatoare, autofreze, utilaje multifuncțiionale, etc. Cu destule campanii de deszăpezire la activ, ing. Alin Golumbeanu, directorul DRDP Craiova, mai enunță și stocul de material antiderapant asigurat: sare – 10.500 de tone, clorură de calciu – 108 tone, produse ecologice – 60 de tone. Asigurată este și o importantă cantitate de mixtură stocabilă, menită a fi folosită în cazul apariției unor gropi, pe arterele de circulație, potrivit tehnologiilor recente. 170 de oameni sunt gata, la orice oră din zi și din noapte, să plece în misiune. Și ing. Alin Golumbeanu mai spune: „La experiența deținută, nu ne facem griji și dispunem de forța mecanică necesară pentru orice intervenție. Vă asigurăm de acest lucru”.