Dolj: Reținut pentru tentativă de omor asupra mamei sale

0
316
Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, ieri, 24 ianuarie 2018, în urma unui complex de activități investigativ-operative efectuat de colectivul din cadrul Serviciului de Investigații Criminale constituit în cauză, cu sprijinul polițiștilor Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț, Postului de poliție Șimnicu de Sus și Brigăzii de Operațiuni Speciale Craiova, a fost depistat autorul unei infracțiuni de tentativă de omor săvârșită în ziua de 22 ianuarie 2018. Victimă a fost Mărioara Dima, de 54 de ani, din comuna Terpezița, care a fost lovită cu securea în cap chiar de fiul său, Iulian Fieraru, de 35 de ani. Bărbatul a dispărut după comiterea faptei, s-a sustras de la cercetări, iar în cursul zilei de ieri a fost localizat, identificat și prins în comuna Șimnicu de Sus, sat Albești, jud. Dolj. În urma continuării cercetărilor și administrării întregului probatoriu în cauză a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, raportată la infracțiunea de violență în familie. Bărbatul a fost introdus pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.