Croatul Glavina va juca Universitatea

0
313

Atacantul de 25 de ani a semnat un contract pe 4 luni, cu posibilitate de prelungire pe 3 ani

Dominik Glavina

Dosit în cantonamentul din Antalya şi introdus „pe fals” în repriza a doua a amicalului pierdut cu nemţii de la Meppen, atacantul croat Dominik Glavina a dat satisfacţie, se pare, deoarece clubul i-a propus un contract până la finalul acestui sezon jucătorului de 25 de ani. Dacă va impresiona în continuare, înţelegerea se va prelungi cu încă 3 ani. Glavina l-a convins pe Devis Mangia la antrenamente, fiindcă antrenorul italian n-a fost prezent la amicalul cu Meppen. Croatul este cotat de site-ul transfermarkt la 450.000 de euro, dar n-a costat niciun ban, fiind liber de contract. Clubul din Bănie prezintă astfel CV-ul jucătorului pe care l-a avut în probe timp de două săptămâni: „Dominik și-a început cariera de fotbalist profesionist la Varteks Varazdin (45 de meciuri, 10 goluri și două pase decisive), apoi s-a dus la Beitar Ierusalim (26 de meciuri, 3 goluri), Slaven Belupo (36 de meciuri, 7 goluri și 3 pase decisive), Inter Zapresic (39 de meciuri, 3 goluri și 5 pase decisive) şi la Rudar Velenje (39 de meciuri, 17 goluri). De asemenea, atacantul are și 11 selecții în cadrul Naționalelor de tineret ale Croației și un gol marcat pentru echipa Under-19 a țării sale”. Pe când juca la Vartkes Varazdin, Glavina a evoluat împotriva lui Dinamo Bucureşti în anul 2011, în „dubla” din UEFA Europa League. Prima declaraţie a croatului, publicată pe site-ul oficial al clubului, a fost: „Sunt foarte fericit că am semnat cu Universitatea Craiova, o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni și cu suporteri frumoși. Este un pas important pentru cariera mea. Știu despre rivalitatea cu Dinamo. Într-adevăr, în urmă cu ceva ani am oferit un assist pe stadionul Dinamo și de data aceasta sper să înscriu și să câștigăm partida de peste o săptămână și jumătate”. Glavina este al patrulea transfer al Craiovei în iarna aceasta, după Alex Mitriţă, cumpărat definitiv de la Pescara, Ovidiu Bic, adus de la Gaz Metan Mediaş, şi tânărul Juncu, de la Ardealul Cluj. În acest moment, Devis Mangia are 9 atacanţi pentru cele 3 locuri din ofensivă: Gustavo, Băluţă, Mitriţă, Burlacu, Bărbuţ, Roman, Markovic, Mihăilă şi Glavina.

Două amicale astăzi pentru alb-albaştri

Universitatea Craiova ar trebui să susţină astăzi, în penultima zi de cantonament în Antalya, două meciuri de verificare. Primul va fi cu Zaglebie Lubin (locul 5 în prima ligă poloneză), de la ora 14, ora României, iar cel de-al doilea cu Ludogoreţ Razgrad (liderul campionatului Bulgariei), de la ora 17, ora României. Ludogoreţ, campioana Bulgariei în ultimele 6 ediţii ale campionatului, este deja un adversar tradiţional al Universităţii, cele două echipe întâlnindu-se şi în vara trecută, dar şi acum 3 ani, de fiecare dată bulgarii câştigând cu 1-0. În primele meciuri oficiale din 2018, Ludogoreţ o va întâlni, în 16-imile Europa League, pe AC Milan, fosta adversară a Ştiinţei din preliminariile aceleiaşi competiţii. Interesant este că Ludogoreţ Razgrad, la care evoluează românii Cosmin Moţi şi Claudiu Keşeru, tocmai l-a cumpărat recent pe golgheterul lui Zaglebie Lubin, Jakub Swierczok, al doilea golgheter din Ekstraklasa în acest sezon, cu 16 goluri, pentru care a plătit 750.000 de euro. Jakob Swierczok este văzut ca a patra soluţie pentru postul de vârf în naţionala Poloniei, după Lewandowski, Milik şi Teodorczyk.