Accident feroviar în Italia: Cel puţin patru persoane au murit, iar alte 100 au fost rănite

0
349

Cel puţin patru persoane au murit şi 100 au fost rănite, dintre care cinci se află în stare gravă, în această dimineaţă, după ce un tren a deraiat în apropierea oraşului italian Milano. Accidentul feroviar a avut loc la ora locală 7.00 (8.00, ora României). Potrivit cotidianului „La Stampa”, la locul accidentului au ajuns mai multe ambulanţe şi echipe de descarcerare. Trenul efectua o cursă între oraşele Milano şi Cremona. Autorităţile locale au anunţat întârzieri ale trenurilor pe această rută. Ministerul Afacerilor Externe a precizat că la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară, adăugând că acesta monitorizează cu prioritate situaţia, potrivit unui comunicat de presă. „Consulatul General al României la Milano are în atenţie accidentul feroviar produs în dimineaţa zilei de 25 ianuarie 2018. Oficiul consular a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime. Până în prezent, la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară cu privire la acest accident. Consulatul General al României la Milano monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări”, se arată în documentul citat. Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Milano: +39 02.40098088; +39 02.40074018, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular +39 366.108.1444.