Antropologul craiovean Nicolae Panea, invitat la „Întâlnirile SpectActor”

0
661

Prof. univ. dr. Nicolae Panea – antropolog, decan al Facultăţii de Litere din Craiova, este primul invitat din 2016 al „Întâlnirilor SpectActor” organizate de Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. El va  susţine conferinţa „Educaţia ca formă de ipocrizie” duminică, 31 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Sala „Ion D. Sîrbu”. Pentru lucrarea „Oraşul subtil” (Editura „Etnologica”, 2013). Nicolae Panea a primit Premiul „Simion Florea Marian” al Academiei Române, care i-a fost acordat anul trecut.

Nicolae Panea s-a născut pe 22 februarie 1961, la Craiova, unde a şi absolvit Facultatea de Filologie, secţia franceză-română (1982-1986). I-au urmat un master în antropologie culturală la Universitatea din Bordeaux (1992) şi un doctorat în filologie (1995), cu teza „Folclorul ca formă de arheologie spiritual”, la Universitatea din Craiova. Este specialist în antropologie culturală, cultură şi civilizaţie populară.

A mai publicat volumele „Antropologie culturală americană. O introducere” (Ed. „Universitaria”, 2012), „Capodopere ale literaturii populare româneşti, antologie şi studii” (Ed. „Scrisul Românesc”, vol. 1, 2005), „Pâinea, sarea şi vinul. Ospitalitate şi moarte” (Ed. „Scrisul Românesc”, 2005), „Zeii de asfalt. Antropologie a urbanului” (Ed. „Cartea Românească”, 2001), „Gramatica funerarului” (Ed. „Scrisul Românesc”, 2003) – în curs de traducere şi publicare la Torino şi Sankt Petersburg, „Antropologie culturală şi socială”(Ed. „Omniscop”, 2000), „Folclorul ca formă de arheologie spirituală” (Ed. „Universitaria”, 1998), „Şăgalnic, Zulnia zâmbea (literatură şi antropologie culturală)” (Ed. „Aius”, 1997), „Antropologie a tradiţiilor” (Ed. Omniscop, 1995). De asemenea, a publicat studii de specialitate în volume colective apărute în Anglia, Spania, Italia, Germania.

Este membru al mai multor societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate: Societatea de Etnologie, The International Society for Ethnology and Folklore – The Ballad Advisory Board (Societatea Internaţională  de Etnologie şi Folclor – Comisia de Baladă), Uniunea Scriitorilor din România, Societatea de Tracologie. Este, de asemenea, editor-şef al Analelor Universităţii din Craiova, seria Limbi Moderne (din anul 2009), membru al comitetului ştiinţific al Revistei de Etnografie şi Folclor a Academiei Române, membru al Comisiei Guvernamentale pentru Patrimoniu, membru al unor comitete ştiinţifice pentru conferinţe internaţionale de specialitate.