Ponta: ”Băsescu «a jucat tenis», nu va demisiona”

0
312
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a precizat, ieri, la Iaşi, referindu-se la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia va demisiona odată cu parlamentarii, că şeful statului a „jucat tenis” şi că nu va demisiona. Premierul a arătat că şi el şi liderul PNL, Crin Antonescu, vor demisiona din Parlament dacă Traian Băsescu îi va convinge pe parlamentarii PDL, care au intrat de pe locul doi, să recurgă la acelaşi gest. „Nu asta e ideea. Că eu demisionez şi domnul Antonescu şi cei de aicea, dar dacă îi convinge domnul preşedinte Băsescu pe cei de la PDL să demisioneze. Eu vreau alegeri, eu chiar vreau alegeri parlamentare pe noua lege, ca să nu mai intre nimeni de la PDL, să nu mai fie toţi ăştia care au intrat de pe locul doi. E o poveste. (…) Sigur că preşedintele a jucat tenis: hai să refuz, că nu-mi dau demisia, dar să zic şi eu ceva care nu se poate. Eu sunt convins în continuare că discutând mai puţin inflamat şi mai raţional o să vedem dacă e bine pentru România să stea anul viitor şase luni în campanie sau dacă e bine să stăm mai puţin în campanii electorale, lucru pe care o să-l decidem împreună imediat după ce ne gândim puţin. În rest, eu mizez totuşi pe raţiune, chiar dacă aceasta vine un pic mai târziu”, a spus Ponta. „Am cel puţin trei motive pentru care am propus eu, nu domnul Crin Antonescu, această comasare. Preşedintele Traian Băsescu nu va candida la alegerile prezidenţiale, pentru că nu mai are voie. Anul viitor, alegerile europarlamentare nu pot fi schimbate ca dată şi pentru mine şi miniştrii, care avem zi de zi treburile ţării, să nu ai şase luni de campanie electorală este un lucru bun pentru ţară în acest context. Mai este un al treilea lucru, pentru că eu gândesc pe termen lung, în perioada 2014 – 2019. În anul 2019 vom avea preşedinţia Uniunii Europene. Dacă nu facem decalaj de ciclu electoral, vom avea preşedinţia Uniunii Europene în campanie electorală. Aşadar, să nu ne facem de râs”, a continuat premierul. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu are încă o opţiune în privinţa comasării alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, însă a spus că el este gata să-şi depună mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari, pentru organizarea în acelaşi timp a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.