Manifestaţii în Tibet: Beijingul acuză „grupurile separatiste străine”

0
312

Beijingul a acuzat, ieri, „grupurile separatiste cu sediul în străinătate”, că doresc să destabilizeze autorităţile, susţinând că poliţia a deschis, luni, focul, la o manifestaţie a tibetanilor, în sud-vestul ţării, făcânt un mort şi mai mulţi răniţi, menţionează AFP. „Tentativele grupurilor separatiste pro-tibetane cu baza în străinătate de a denatura adevărul şi a discredita guvernul chinez nu vor reuşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Hong Lei, citat de agenţia China Nouă. Potrivit organizaţiilor de apărare a tibetanilor, forţele de ordine au deschis focul, luni, asupra unei manifestaţii de protest a tibetanilor neînarmaţi, în regiunea tibetană a provinciei Sichuan, ucigând cel puţin o persoană şi făcând zeci de răniţi. Guvernul tibetan din exil (CTA), cu sediul la Dharamsala, în India, a evocat un posibil bilanţ de 6 morţi dintre manifestanţi, citând martori. Potrivit ONG-ului „Free Tibet”, manifestaţia a constituit un răspuns la arestarea unor tibetani acuzaţi de distribuirea de pliante cu sloganul „Tibetul trebuie să fie liber”. Pliantul mai afirmă că numeroşi tibetani se declară gata să-şi pună foc. În mai puţin de un an, peste 15 tibetani au încercat să facă acest lucru, în semn de protest faţă de suprimarea libertăţii religioase din zonele Tibetului. Versiunea guvernului este alta: o gaşcă compusă din călugări şi zeci de alte persoane, unele dintre ele purtând cuţite asupra lor, au atacat cu pietre forţele de ordine, distrugând două ambulanţe şi două autovehicule ale poliţiei. China susţine că „a eliberat paşnic Tibetul”, în 1951, şi a îmbunătăţit viaţa tibetanilor, prin acordarea de fonduri pentru dezvoltarea economică a acestei regiuni sărace şi izolate. Dar numeroşi tibetani nu mai suportă ceea ce ei consideră o dominaţie a etniei majoritare, reprimarea religiei şi culturii lor.