Înscrierile la clasa pregătitoare se vor face în patru etape

0
305

Directorii unităţilor de învăţământ au intrat, ieri, în posesia broşurilor cu informaţii despre clasa pregătitoare destinate părinţilor. Cu acest prilej au aflat şi că înscrierile se vor face în patru etape.

Potrivit calendarului emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în perioada 5-16 martie se derulează înscrierile la şcoala din circumscripţie, iar între 20 şi 27 martie se vor depune dosarele pentru înscrierea copiilor la altă unitate decât cea din raza domiciliului. Copii care vor fi respinşi de la aceste unităţi de învăţământ vor fi reînscrişi între 23 şi 25 aprilie. Ultima etapă de înscriere este între 2 şi 9 mai a.c..

Spre deosebire de anii anteriori, înscrierile elevilor se vor face informatizat, iar părinţii nu mai pot depune dosarele copiilor, în paralel, la mai multe unităţi de învăţământ. Totodată, inspectorul şcolar general, Mihaela Moţăţeanu a anunţat că înscrierile de până acum nu sunt valabile.