Avion cu 118 persoane la bord, deturnat spre Malta de un atacator

0
351

Avion cu 118O cursă aeriană libiană a fost deturnată spre Malta un atacator care a ameninţat că aruncă avionul în aer, au informat autorităţile malteze. Atacatorul avea asupra sa grenade. Potrivit Reuters, care citează ziarul local Times of Malta, acesta a declarat echipajului că este “pro-Gaddafi” şi că ar fi dispus să îi lase pe cei peste 100 de pasageri să părăsească avionul Airbus A320, dar nu şi pe membrii echipajului, în cazul în care i se respectă solicitările. Încă nu se cunosc solicitările atacatorului şi nici dacă acesta acţionează de unul singur. Fostul lider libian Muammar Gaddafi a fost ucis în timpul revoltelor din 2011, ţara fiind răvăşită de facţiuni care acţionează prin violenţă. Trupele de intervenţie au ocupat zona din jurul avionului şi nimeni nu a părăsit sau a îmbarcat avionul, scrie Times of Malta. Toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Malta au fost anulate sau deviate pe alte trasee. Ieri după-amiază, atacatorul a anunţat că este dispus să îi lase pe toţi pasagerii să plece, dar nu şi pe membrii echipajului, dacă autorităţile răspund cererilor lui. Nu se ştia însă ce a cerut atacatorul în schimbul eliberării pasagerior. Aeronava de tip Airbus A320 aparţinând companiei Afriqiyah Airways a aterizat la Malta în urma a, ceea ce primul ministru maltez a denumit, “o tentativă de deturnare a acesteia”, scrie Le Figaro. Potrivit Times of Malta, avionul companiei Afriqiyah efectua o cursă internă în Libia, între oraşele Sebha şi Tripoli, cu 118 persoane la bord. Aceasta a fost forţată să îşi schimbe direcţia spre Malta de un atacator care a ameninţat că o aruncă în aer. Premierul Maltei a scris pe Twitter că a fost informat de potenţialul atac.