Gala sportului Şcolar doljean – un adevărat spectacol

0
368

Ieri, la Centrul Multifuncţional Craiova a avut loc Gala Sportului Şcolar din Dolj, manifestare organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, cu sprijinul financiar (50.000 lei, bani care au mers către premianţi) al Consiliului Judeţean Dolj. Aşa cum se cuvine în astfel de situaţii, la acţiune au participat şi autorităţile publice, prefectul de Dolj oficiind şi câteva premieri.

Sărbătoare de gală, ieri, la Centrul Multifuncţional Craiova – 32 de tineri sportivi au fost premiaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, împreună cu antrenorii care i-au pregătit, suportul financiar fiind suportat de Consiliul Judeţean Dolj. „Este o omoare pentru mine să particip la această manifestare. Trebuie să-i ajutăm pe elevi în continuare să practice sportul, iar aceştia merită să fie recompensaţi. Nu puteam să oferim premii fără sprijinul Consiliului Judeţean Dolj”, a declarat prof. Elena Lavinia Craioveanu, inspector general al ISJ Dolj.

„Mondialii” – premiaţi de prefect

Prima categorie premiată a fost cea a celor care au obţinut performanţe la Campionatele Mondiale, în diverse discipline: lupte, scrimă, karate. Cel care a oferit diplomele a fost prefectul de Dolj, Nicolae Sorin Răducan, care a menţionat: „Este o mare onoare pentru mine să particip la cea de-a XX-a Gală a Sportului Şcolar din Dolj. Este un mic gest făcut pentru ei. Am făcut sport în liceu şi ştiu ce înseamnă să munceşti atât pentru a obţine rezultate la şcoală, cât şi pentru performanţă sportivă. Nu-mi rămâne decât să-i felicit pe aceşti copii şi să le urez cât mai multe succese”.

Premii şi pentru cei de la „Europene”, „Balcanice” şi alte competiţii de anvergură

Pentru rezultatele obţinute la Campionatele Mondiale au fost premiaţi şapte sportivi, alături de patru antrenori. Performanţele obţinute la Campionatele Europene le-au adus recompense unui număr de zece sportivi, împreună cu cinci antrenori. La Campionatele Balcanice au obţinut rezultate meritorii cinci tineri, pregătiţi de trei manageri. De asemenea, au fost premiaţi şi zece sportivi, împreună cu cinci antrenori, care s-au clasat pe locuri de frunte la diverse competiţii internaţionale.

„Vreau la Rio”

Sportiva „numărul unu” a fost luptătoarea  Ştefania Priceputu, antrenată de  Valentin Boboşca.  Ştefania, care a obţinut medalia de aur la Campionatul Mondial de lupte pe plajă şi „bronz” la Campionatele Mondiale tradiţionale are o dorinţă: „Ştiu că nu am vârsta de participare la Jocurile Olimpice de la Rio, dar sper ca Federaţia Română de Lupte să-mi obţină o derogare. Ar fi cea mai mare împlinire pentru mine”, a declarat Ştefania Priceputu.