Artişti ai Operei Române Craiova evoluează, de Crăciun, la Seoul

0
410

Chiar de Crăciun – pe 25, 26 şi 27 decembrie –, câţiva artişti craioveni reprezintă Opera Română Craiova în capitala Coreei de Sud, la Seoul, unde Sejong Center prezintă premiera „Carmen” de Georges Bizet. Soprana Noemi Modra va da viaţă rolului Frasquita, iar tenorul Florin Ormenişan îl va interpreta pe Remendado, într-o producţie a cărei regie este semnată de managerul Operei Române Craiova, Antoniu Zamfir. Din distribuţie fac parte şi alţi solişti cunoscuţi publicului craiovean: Ramona Zaharia (Carmen), Bogdan Zahariea (Don Jose), Valeria Sepe (Micaela), George Andguladze (Escamillo), Dragoljub Bajic (Zuniga), Dan Patacă (Dancairo) şi Ljubica Vranes (Mercedes), iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Gaetano Soliman.