Încă nu a nins la Călăraşi – şi ce şi-ar mai dori copiii un pic de zăpadă pentru săniuş! –, dar luminiţele care scânteiază în mai toate ferestrele caselor anunţă sărbătorile. Dacă deschizi o uşă, în fiecare casă arde tihnit focul şi se simte aroma îmbietoare a cozonacilor pufoşi sau a portocalelor parfumate. Se fac ultimele pregătiri pentru masa bogată de a doua zi, iar brăduţul încărcat de globuri împrăştie miros proaspăt de cetină şi sute de luminiţe colorate. E Ajunul, când fiecare copil îl aşteaptă cuminte pe Moş Crăciun care să-i aducă daruri multe, pentru care să-i ofere în schimb o poezioară pe care a repetat-o îndelung. E Ajunul când părinţii citesc scrisorile pe care copii şi-au aşternut dorinţele şi le oferă toată dragostea lor…
Băieţelul care i-a pregătit cadou lui Moş Crăciun
Mădălin este un băieţel blond, cu ochi mari şi catifelaţi. E îmbrăcat într-o geacă groasă, are obrăjorii îmbujoraţi de ger şi mânuţele roşii de frig. Atunci când intră într-o încăpere unde sunt şi persoane străine salută politicos şi se strecoară de pe un scăunel ca să fie cât mai aproape de mama lui. Ba chiar şi aşa distanţa e foarte mare şi, înainte să fie întrebat ceva, se lipeşte de gâtul ei. „Mă iubeşte foarte mult, şi eu îl iubesc pe el…”, spune femeia, aranjându-i suviţele de păr ciufulite sub căciuliţă. Mădălin are o privire blândă, ca de înger, şi zâmbeşte permanent. De fapt, zâmbetul lui gingaş e răspunsul pentru toate întrebările care îţi vin în minte. „Moş Crăciun există. Dacă îţi doreşti ceva trebuie să ceri de la Moş Crăciun şi el o să îţi aducă”, spune cu seriozitatea unui om matur şi, pentru a fi credibil, coboară de pe scaun şi te priveşte în ochi. Într-adevăr, Mădălin e foarte sigur pe el şi nu există dubiu în această privinţă.
„Moş Crăciun îmi aduce tot ce îmi doresc”
Dar Mădălin ştie că pentru a-l face pe Moş Crăciun să vină la Călăraşi, acolo unde locuieşte el, trebuie să facă trei lucruri. În primul rând, el trebuie să fie foarte cuminte, ceea ce nu e prea greu din partea lui. Apoi, trebuie să împodobească pomul de Crăciun şi, acolo, sub crenguţele lui, să lase câţiva bănişori cu care bătrânul Moş Crăciun să plece la drum. „Păi da, că Moş Crăciun nu are bani, el e bătrân şi nu poate să mai muncească acum. Eu îi las bani şi ce vreau eu să îmi dăruiască. Moş Crăciun este foarte bun, mă iubeşte mult pe mine şi îmi aduce tot ce îmi doresc”. Acelaşi lucru ar trebui să îl facă şi în acest an şi aproape că a dus la îndeplinire tot planul. Peste an a fost foarte cuminte – şi doamna învăţătoare de la grădiniţă poate să spună asta –, a făcut rost de bănuţi, a împodobit şi brăduţul cu frăţiorii lui… Dar, anul acesta, Mădălin vrea altceva de la Moş Crăciun.
Surprizele se ţin lanţ
„A venit Moş Nicolae la noi şi mi-a adus ce mi-am dorit eu, mi-a adus boxe pentru calculator. Acum nu mai îmi doresc nimic”. Dând din cap, mama confirmă ceea ce băieţelul cu chip de îngeraş spune cu toată sinceritatea. „Da, aşa ne-a spus, că nu mai vrea nimic de la Moş Crăciun. Acum vrea să îi facă el un cadou moşului”, spune mama privindu-l cu duioşie. „Şi nu ştiu ce îşi doreşte Moşul că nu prea mi-a lăsat nici o scrisoare, dar eu mai aştept… poate îmi lasă ceva scris sub brad”, adaugă repejor, cu aceeaşi seriozitate pe care o are atunci când vine vorba de Moş Crăciun. Mama a propus ca Moş Crăciun să primească o ciocolată sau câteva fursecuri sau poate un pahar cu lapte proaspăt care să-l ajute să se mai întremeze după drumul lung pe care-l străbate până să ajungă tocmai la ei, aproape de Dunăre. Dar Mădălin nu acceptă aşa ceva, trebuie musai un cadou şi pentru el.
Scrisoarea pentru Moş Crăciun
„Aşa este el, vrea să împartă totul… Dacă vine cineva la noi în casă şi ne aduce o ciocolată, el fuge la magazin ca să cumpere şi el altă ciocolată…”, spune mama. Ileana Mărunţelu are doar 35 de ani, iar Mădălin nu este singurul ei copil. Irinel este deja la liceu şi are o poveste la fel de specială cu simpaticul Moş Crăciun. „Irinel a crezut în Moş Crăciun până a mers la liceu. Ca să nu se facă de râs, soţul meu i-a spus, în cele din urmă, care este adevărul. Nu a crezut nici atunci, a fost aşa de dezamăgit …”. Ca să-l facă pe Irinel să trăiască povestea magică a existenţei lui Moş Crăciun, mama a depus mult efort şi multă dragoste. „Într-un an, Irinel nu a mai avut răbdare. A scris scrisorica pentru Moş Crăciun şi nu a mai lăsat-o sub brad ca întotdeauna. S-a dus cu ea la poştă şi a pus-o direct în cutia pentru corespondenţă. L-am rugat mult să îmi spună de scria în scrisoare şi, în cele din urmă, am aflat”. Râzând, tânăra mamă spune cu jumătate de voce care este, de fapt, secretul lui Moş Crăciun.
Bucuria de a fi mamă
„Am făcut tot posibilul să cumpăr tot ce scria pe bileţel. Dacă vedeam că nu găsesc un lucruşor, mă întorceam acasă şi mai negociam cu Irinel. Îi spuneam: „Mamă, dacă Moşul nu găseşte un telefon de tipul ăsta, nu e bun şi altul… uite, cam aşa? Ba da, îmi spunea, şi imediat fugeam la magazin şi îl şi cumpăram”. Bucuria mamei a rămas intactă şi, chiar dacă ea se împarte între trei copii acum, conţine totuşi un ingredient-minune care o face să nu îşi piardă din consistenţă. „Îi iubesc pe toţi la fel, şi pe Irinel, şi pe Mădălin, şi pe Darius, mezinul nostru …”, şi braţele i se întind către un băieţel de-o şchioapă, cu părul la fel de ciufulit, care abia poate să se mişte, înfofolit fiind într-o geacă pufoasă. Mădălin sare de la locul lui şi îi cuprinde umeraşii, lipindu-şi obrăjorii de ai lui. „Darius mai face şi câte o trăsnaie, dar eu tot îi iubesc… Îl iubesc mult, e frăţiorul meu”.
Ar vrea să mai adopte încă un copil
Darius are o poveste aparte. Cu multă dragoste, Ileana Mărunţelu spune că el a fost, într-un fel, cadoul pe care Moş Crăciun l-a adus familiei ei. „Familia lui a avut o situaţie financiară mai grea şi atunci l-am adoptat noi… Mie îmi plac foarte mult copiii şi, când am auzit că este vorba de un băieţel aşa de frumos ca Darius, nu am stat deloc pe gânduri. Acum este în mijlocul nostru şi ne bucurăm că putem să fim alături de el”. Căldura din sufletul mamei poate fi simţită în voce, în gesturile mici pe care le face pentru copii ei. „Casa mea e tot timpul plină de copii, ai mei, ai vecinilor… Mi s-a oferit un loc de muncă în străinătate, dar nu m-am dus pentru că nu aş fi suportat să stau departe de ei. E tot ce îmi doresc pe lume, să fiu înconjurată de aceşti copii…”. Mărunţică, aşa cum îi este şi numele, Ileana Mărunţelu a făcut şi ea scrisoare către Moş Crăciun. A scris în ea dorinţa întregii sale familii, şi anume să i se aprobe dosarul de adopţie pentru încă un băieţel. „Aşa sunt eu, aşa este familia mea… trebuie să oferim multă dragoste…”.
O casă plină de copii
O altă familie fericită, tot din Călăraşi, este familia Costin. Părinţii, cei şase copii şi un nepoţel locuiesc în aceeaşi casă, ce-i drept una încăpătoare şi aranjată, la câţiva metri de Primărie şi gard în gard cu şcoala. De cum intri în curtea lor, îţi atrage atenţia un adevărat parc de biciclete care chiar şi acum, pentru că nu a nins, sunt alergate prin toată curtea. Cea mai mare din copii este Octavia, elevă anul acesta în clasa a şasea. „Învaţă foarte bine, este premiantă. Îi plac în mod deosebit Matematica şi Biologia. Ultima dată, la o testare, a făcut subiectele şi la un rând şi la celălalt. A fost împărţită clasa în două şi a făcut practic două rânduri de subiecte. Învaţă bine şi are şi memorie. Reuşeşte să memoreze poezii de câte 80 de strofe. Mai şi face şi treabă acasă, dar în general ea este cu şcoala”, spune mama, Florentina, privindu-şi fata cea mare cu mândrie.
„Pe toţi îi iubesc la fel de mult…”
Patru fraţi învaţă la şcoala din comună, o fetiţă, Livia, merge la grădiniţă, iar Ştefan este încă prea mic, are doar 2 anişori, şi mama trebuie să aibă grijă de el acasă. „Pe toţi îi iubesc la fel de mult. Sunt nişte copii tare conştiincioşi. Noi nu avem televizor, nu avem nici calculator şi copiii merg în curtea şcolii ca să se joace, ceea ce este foarte bine pentru ei. Fac mişcare şi nici nu deprind tot felul de lucruri mai puţin plăcute”. Ca să poată se ocupe aşa cum trebuie de copiii ei, tânăra mamă are un program destul de strict. Se descurcă însă bine, ajutând-o energia celor 32 de ani pe care îi are. „Mă descurc bine chiar dacă vremurile sunt cum sunt, iar mamele cu mulţi copii nu au nici un fel de beneficiu. Dimineaţa până la ora 12.00 trebuie să gătesc şi să fac curăţenie, iar apoi mă ocup numai de ei, de educaţia lor. Copiii trebuie să aibă anumite principii după care se formează şi mama este cea care trebuie să le explice…”.
Şcoala este cea mai importantă pentru copii
David are 11 ani şi, la fel ca surioara lui mai mare, învaţă foarte bine. Şi lui îi place mai mult Matematica şi îşi face planuri să meargă la Liceul Teoretic din Dăbuleni. „Nu sunt posibilităţi să meargă la Craiova. Şi, în al doilea rând, nu sunt de acord cu ei lăsaţi aşa libertini, de la clasa a IX-a la Craiova. În plus, nici nu aş putea să stau fără ei”, recunoaşte mama, care îi priveşte cu mare drag pe fiecare dintre ei. Matei va face, în curând, zece anişori şi este deja în clasa a IV-a. „Se descurcă la toate materiile, dar nu la fel de bine ca ceilalţi, mai are de recuperat”, spune, însă, mama, şcoala fiind foarte importantă pentru copii ei. Abia după ce îşi fac temele primesc mici sarcini în gospodărie. „Nu sunt lucruri grele, aşa, ca pentru copii. Mai ales vara, trebuie să mai dea cu mătura. Îi iniţiez pe toţi să facă ceva. Ne mai ajută şi la solarii…”. În mijlocul curţii se află, într-adevăr, un solar mare în care, mai tot restul anului, se cultivă legumele proaspete pentru masă. Iarna însă mama îl foloseşte pentru a usca rufele, nu puţine, ale întregii familii.
Masa de Crăciun
Octavia, David, Matei, Andrei, Livia şi Lucas nu sunt singurii copii ai familiei Costin. În casa mare şi plină de veselie locuieşte, de ani buni, şi nepoţelul Alexandru care este ca şi un frate pentru verişorii lui. „Se înţeleg foarte bine, au învăţat să împartă totul. Dacă cineva le dă ceva, le dau şi ei ceva în schimb, pentru că aşa este frumos”, povesteşte mama, în timp ce copiii o privesc cu atenţie, în bucătărie. De Crăciun, în familia Costin este mare voioşie. Se pune o masă mare la care trebuie să încapă absolut toată lumea. Fiind o gospodină bună, Florentina pregăteşte caltaboşi, sarmale, cozonac şi prăjituri. „Copiii se bucură foarte mult acum, când pregătirile sunt în toi. De fapt, este o bucurie pentru orice copil”.
„Fără aceşti copii nu aş putea trăi”
Cadourile de Crăciun sunt cea mai mare bucurie a copiilor. Şi ce nu primesc în plăsuţele lor, de la diferite jocuri care le pun la încercare memoria şi până la dulciuri. Când se împart darurile, în casa familiei Costin e mare veselie, sunt cele mai frumoase clipe din an când toată lumea este fericită. „Fără aceşti copii nu aş putea trăi. M-a chemat cineva în Spania, m-am dus şi am stat acolo două zile, pentru că a trebuit să-mi iau nepotul, şi am zis că înnebunesc până mă întorc acasă, tot dădeam telefoane. Nu aş pleca să-i las nici dacă aş mânca pământ, nu aş putea. Când pleacă într-o excursie plâng până se întorc seara. Trebuie să ne obişnuim cu ideea că vor pleca la facultate, dar, deocamdată, nu m-am gândit la asta. E devreme, cel puţin şase ani până pleacă…”. În ochii Florentinei strălucesc luminiţe vii, luminiţe ale bucuriei şi dragostei care se confundă uşor cu luminiţele speciale care ard frumos în noaptea de Crăciun…
LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU
