Persoanele aflate în Centrul de Detenţie Craiova şi-au exercitat dreptul la vot

0
253

Astăzi, 24 noiembrie, în conformitate cu prevederile legale, 97 de persoane, aflate în custodia Centrului de Detenţie (CD) Craiova (fostul Penitenciar pentru Minori şi Tineri), şi-au exercitat dreptul la vot în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din Hotărârea nr. 6/D din data de 24.09.2024 a Biroului Electoral Central privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile din data de 24.11.2024persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau pesoanele care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale. În acest sens, în vederea asigurării exercitării în bune condiții a dreptului persoanelor internate de a vota, la nivelul Centrului de Detenție Craiova au fost dispuse următoarele măsuri: identificarea persoanelor internate cu drept de vot și informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale; informarea persoanelor internate cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot. Persoanele internate care îndeplinesc condițiile de a vota și nu doresc să-și exercite dreptul de a vota, au completat declarație scrisă; depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat; depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere – Secția nr.134, Școala Gimnazială ”Ion Țuculescu”; identificarea și amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări necesare pentru asigurarea secretului votului, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (8din Decizia Biroului Electoral Central nr. 6/D din 24.09.2024. Ca urmare a centralizării cifrelorsituația statistică , privind numărul persoanelor internate cu drept de vot și a celor care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 s-a prezentat foarte bine.

Astăzi, 24.11.2024, și-au exercitat dreptul la vot un număr de 97 persoane internate la alegerile pentru Președintele RomânieiNu au fost înregistrate evenimente negative pe parcursul procesului de votare”, a precizat inspector principal de Poliţie Penitenciară, Tatiana Măceşanu, purtător de cuvânt al CD Craiova.