Şcoala Gimnazială Scaieşti, parteneriat cu Centrul de Educare Canină Craiova

0
390

Elevii Școlii Gimnaziale Scaiești au fost implicați într-o activitate cu voluntarii și câinii de la Centrul de Educare Canină Craiova. Scopul activității a fost formarea elevilor pentru salvare în situații de urgență.

În cadrul activității, a avut loc o simulare de cutremur și exerciții de căutare, în urma cărora elevii au aflat cum trebuie să reacționeze în caz de cutremur și cum să lucreze cu câinii de salvare. “Elevii au fost foarte entuziasmați și și-au exprimat dorința de a participa în viitor la astfel de activități. Mulţumim celor de la Centrul de Educare Canină pentru ceea ce ne-au învăţat. Sunt convinsă această colaborare va dura”, a precizat prof. Iustina Ciutureanu, director al Şcolii Gimnaziale din Scaieşti.