Mihail Genoiu, senator de Dolj: Soluții pentru creșterea stabilității pieței combustibililor

0
1197

Printr-o întrebare deschisă adresată ministrului Energiei, Virgil-Daniel Popescu, senatorul de Dolj Mihail Genoiu a cerut răspuns. Iată textul distinsului parlamentar doljean, din grupul PSD:

În urma adoptării de către Parlament a proiectului de lege care prevede extinderea, până la 31 decembrie 2022, a posibilităţii acordării unei reduceri de preţ în cuantum de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, de către operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali, persoane fizice şi juridice care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu, precum şi instituirea unui mecanism de sprijin de la bugetul de stat, de 0,25 lei/litru, inclusiv TVA, pentru operatorii economici care acordă această reducere, se continuă sprijinul acordat de către stat în acest domeniu. Cu toate acestea, având în vedere creșterea permanentă a prețului la pompă a bezinei și motorinei în ultima lună vă rog să-mi comunicați dacă aveți în vedere adoptarea unor măsuri suplimentare începând cu 1 ianuarie 2023 pentru a subvenționa sau a scădea tarifele la combustibili.

Aveți în vedere reducerea prețurilor la carburanți prin „stabilirea unui preț maximal la clientul final” sau prin „limitarea adaosului comercial pe tot lanțul comercial”, așa cum a propus PSD în urmă cu 6 luni?

Ați luat în calcul să aplicați modelele adoptate în alte state pentru crearea unei stabilități a prețului pe această piață a combustibililor?

Guvernul ceh a suspendat taxele de drum pentru mașini, autobuze și camioanele până la 12 tone, ca și obligația de a adăuga componenții bio costisitori  la benzină și la motorină. Polonia a redus TVA la motorină până la 8%, de la 23% pentru o perioadă de 6 luni. Guvernul Sloveniei a decis să plafoneze preţul benzinei şi motorinei. Germania a redus taxele pentru benzină și motorină. Franța a introdus o reducere la pompă, iar pentru transportatori a fost rezervat un buget de granturi de 400 de milioane de euro. Italia a realizat o reducere a accizelor la benzină motorină și GPL. Transportatorii beneficiază de o deducere a taxelor de 28% la achizițiile de motorină. Olanda a redus accizele cu 21% la benzină și la motorină. Spania a redus prețul pe litrul de carburant. Portugalia a introdus un mecanism de rambursare a TVA și a taxelor pe emisii care au rezultat din scumpirea combustibililor și a fost majorat valoarea voucher-ului pentru folosirea cardului la plata la pompă.

Solicit răspuns în scris.