147 de ani de existenţă neîntreruptă a Colegiului Naţional Pedagogic „Ștefan Velovan”

0
490

Colegiul Naţional Pedagogic „Ștefan Velovan” sărbătoreşte 147 de existenţă neîntreruptă în spaţiul educaţional şi cultural românesc, marcând aniversarea printr-o festivitate care se desfăşoară astăzi, de la ora 12.00.

Școala şi-a deschis porţile la data de 1 octombrie 1870, urmare a strădaniei patriotului şi omului politic craiovean Gheorghe Chiţu, prin hotărâre a Comitetului Permanent de Dolj, la 1 octombrie 1870. Începând cu anul şcolar 1892-1893, Școala Normală devine şcoală de stat şi va beneficia, după numeroase locaţii temporare, de un sediu propriu construit în 1901 din iniţiativa ministrului Spiru Haret. Pe lângă Şcoala Normală de Băieţi, în Craiova a funcţionat o şcoală similară de fete (înfiinţată în 1883).

Din 1927, şcoala poartă numele ilustrului său profesor de pedagogie, personalitate marcantă a învăţământului pedagogic din perioada interbelică, Ștefan Velovan. Din 1949 Şcoala Normală de Fete îşi schimbă denumirea în Şcoala Pedagogică de Învăţătoare, iar din anul 1955 se reuneşte cu Şcoala Pedagogică de Băieţi. În 1998 Şcoala Normală devine Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”, iar începând cu anul şcolar 2013-2014, titulatura şcolii este cea actuală: Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan.

În cel de-al 147-lea an de existenţă, şcoala este frecventată de peste 1.800 de elevi, înscrişi în ciclul preprimar şi primar (organizate şi ca şcoală de aplicaţie pentru pregătirea practică a elevilor de la specializarea învăţători – educatoare), ciclul gimnazial şi liceal (filiera vocaţionala şi teoretică).

Colegiul Naţional Pedagogic „Ștefan Velovan” se prezintă astăzi ca o unitate de învăţământ de un real prestigiu la nivel judeţean şi naţional, dacă avem în vedere rezultatele remarcabile la evaluările de sfârşit de ciclu (procente de promovare de peste 98%), media de admitere la ciclul liceal (8,96 – 9,06), premiile numeroase obţinute de elevi la olimpiade şi concursuri şcolare, implicarea activă în viaţa culturală a comunităţii. La mulţi ani!