Roşianu, Ilie Puşcărie şi „Charlie”, eliberaţi sub control judiciar

0
836

rosianu si ilieCraiovenii Ion Ilie, zis Ilie Puşcărie, de 60 de ani, şi Gigel Roşianu, de 45 de ani, apropiaţi ai lui Gigi Vadik Zavera zis „Gigioc”, împreună cu Irinel Marian Coandă zis „Charlie”, reţinuţi marţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul încăierării de la ON OFF, după ce s-a stabilit că cel din urmă a tras cu pistolul, în condiţiile în care se află deja sub control judiciar în alt dosar, au fost prezentaţi, ieri, la prânz, Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. După multe ore de deliberări, aseară, judecătorii de la Tribunal i-au plasat pe cei trei sub control judiciar. Procurorii pot face contestaţie la Curtea de Apel Craiova.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a cerut arestarea preventivă a craiovenilor Ion Ilie, zis Ilie Puşcărie, de 60 de ani, şi Gigel Roşianu, de 45 de ani, apropiaţi ai lui Gigi Vadik Zavera zis „Gigioc”, sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat şi favorizarea făptuitorului. Mai exact, potrivit anchetatorilor, Ilie Puşcărie şi cu Gigel Roşianu au vrut să-l ajute pe Gigioc să fugă din ţară pentru a se sustrage cercetărilor din dosarul deschis ca urmare a scandalului de la barul ON OFF din noaptea de 4 spre 5 noiembrie. Oamenii legii au reuşit să-l prindă pe Gigioc la Severin, în apropierea vămii, unde ajunsese în maşina pusă la dispoziţie de Ilie Puşcărie şi însoţit de Gigel Roşianu, cel din urmă un alt lider al grupării „Frăţia”.

Alături de cei doi, în noaptea de marţi spre miercuri, a fost reţinut şi Irinel Marian Coandă zis Charlie. În sarcina lui au fost reţinute infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. „Charlie” a participat şi el la încăierarea de la barul ON OFF, ba, mai mult decât atât, a tras cu pistolul, trei focuri, tuburile fiind găsite la faţa locului şi ridicate de oamenii legii, însă anchetatorilor le-a fost destul de greu să-l identifice cu certitudine până marţi seara, întrucât încerca să se ascundă, el fiind plasat sub control judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de Ion Pavel Surdu pentru scandalul cu împuşcături de la începutul lui iulie, din centrul vechi al Craiovei, de la barul Pallets.

Toţi trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ieri, la prânz, au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. După multe ore de deliberări, aseară, judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă a celor trei inculpaţi, dispunând plasarea lor sub control judiciar. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pot contesta la Curtea de Apel Craiova hotărârea Tribunalului Dolj.tribunal

Gigel Roşianu, şi el lider al grupării „Frăţia”, este trimis în judecată în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Dolj, iar Irinel Marian Coandă zis Charlie, a fost trimis în judecată pe 21 octombrie a.c., alături de Ion Pavel Surdu, Sandu Vitan şi Mihai Deculescu într-un dosar vizând comiterea unor infracţiuni de lovire şi alte violenţe, tulburarea liniştii şi ordinii publice, uz de armă fără drept şi o infracţiune de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Este vorba despre scandalul petrecut pe 2 iulie a.c., dimineaţa, în jurul orei 4.00, de la barul Pallets, din centrul vechi al Craiovei, în urma căruia doi craioveni au fost împuşcaţi, ajungând la spital pentru îngrijiri medicale, dosarul fiind instrumentat tot de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

În plus, Irinel Marian Coandă, zis „Charlie”, preşedinte al Asociaţiei Suporterilor Olteni şi conducător al facţiunii Sezione Ultra a galeriei „Ştiinţei” Craiova, este condamnat definitiv la 9 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 9 luni pentru ultraj la un poliţist local. Hotărârea a rămas definitivă pe 20 noiembrie 2013, când Curtea de Apel Craiova i-a respins lui Charlie recursul ca nefondat.

Reamintim că Irinel Marian Coandă zis „Charlie” a fost arestat preventiv pe 16 aprilie 2013, la o zi după ce l-a agresat pe Costinel Antonio Ciceu, agent al Poliţiei Locale Craiova. Incidentul s-a petrecut la finalul meciului de baschet dintre SCM U Craiova şi Gaz Metan Mediaş, disputat pe 15 aprilie în Sala Polivalentă din Craiova, când, în timpul încăierării iscate pe teren, Charlie a pătruns fără drept pe suprafaţa de joc şi l-a lovit pe agentul care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Un echipaj al IJJ Dolj l-a prins pe Charlie şi l-a dus la Secţia 1 Poliţie Craiova, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. A fost arestat preventiv, apoi eliberat, judecat şi condamnat. Numai că acest lucru nu l-a oprit să se implice în alte scandaluri.