Martin Schulz părăseşte Parlamentul European

1
397

martinPreşedintele social-democrat al Parlamentului European, germanul Martin Schulz (60 de ani), va părăsi funcţia deţinută pentru a se lansa în politica internă din ţara sa, unde ar putea deveni contracandidatul Angelei Merkel, la alegerile din 2017, menţionează mai multe media germane. Preşedinte al Parlamentului European după 2014, Martin Schulz este deja prezentat ca posibil înlocuitor al colegului său social-democrat, Frank Walter Steinmeier, foarte popularul ministru de externe al cabinetului condus de Angela Merkel, în cadrul coaliţiei conservatori – social-democraţi, dar care va fi ales preşedinte federal, în luna februarie a anului viitor, spune Der Spiegel. Süddeutsche Zeitung susţine că nu a fost luată încă decizia la nivelul SPD, dacă actualul preşedinte al partidului, Sigmar Gabriel, va candida sau nu pentru funcţia de cancelar, pentru care şi-a anunţat deja disponibilitatea, la nivelul propriul partid CDU, Angela Merkel, aspirând astfel la un al patrulea mandat. Martin Schulz părăseşte Parlamentul European, fiindcă potrivit înţelegerii iniţiale numai jumătate din mandate a fost rezervat social-democraţilor şi aliaţilor săi, ceea ce a doua jumătate revenind popularilor.

Comments are closed.