Festivalul Adrian Păunescu revine la Craiova cu mari artişti / Printre invitaţii din acest an: Tudor GHEORGHE, Horaţiu Mălăele, Nicu ALIFANTIS, Mircea VINTILĂ, Mircea BANICIU

0
469

Paunescu 1 Afis 2016-1Festivalul Internaţional Adrian Păunescu – ajuns la cea de-a patra ediţie, va avea loc la Craiova, în zilele de 1, 2 şi 3 decembrie 2016. Organizatorii ediţiei din acest an sunt: Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local Municipal, în parteneriat cu Fundaţia Constantin.

Respectând tradiţia, organizatorii şi partenerii lor aduc la rampă, pentru al patrulea an consecutiv, reprezentanţi de seamă ai muzicii, poeziei, vieţii culturale şi academice din România şi de peste hotare.

Programul Festivalului este următorul:

1 Decembrie 2016

ora 14:00, Muzeul de Artă (Sala Oglinzilor) – Deschiderea festivalului.

– ora 18:00, spectacol Remember Cenaclul Flacăra în Piaţa Fraţii Buzeşti din Centrul Vechi al Craiovei, concert la care vor urca pe scenă artiştii Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, George Nicolescu, Magda Puskas, Emeric Imre, Valentin Moldovan, Cristian Buică, Vasile Mardare, Walter Ghicolescu, Mădălina Amon, Generaţia Folk, Vanghele Gogu, Andrei Păunescu şi trupa Totuşi

2 decembrie 2016

– ora 12:00, vizită şi spectacol de muzică şi poezie la Bârca (satul copilăriei poetului)

– ora 19:00, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, concertul extraordinar intitulat „Declaraţie de dragoste” (pe versuri de Adrian Păunescu), susţinut de Tudor Gheorghe.

3 decembrie 2016

ora 11:00, simpozion literar „Adrian Păunescu – poetul şi omul cetăţii” la Filarmonica „Oltenia”, urmat de o seară de excepţie, cu recitaluri susţinute de Horaţiu Mălăele (ora 18:00) şi de Nicu Alifantis & Fragil (ora 19:00).

Accesul în sălile de spectacole va fi liber pentru public şi se va face pe bază de invitaţii, care pot fi solicitate de la Agenţia Teatrului Naţional „Marin Sorescu” (tel. 0251.413.677) şi de la Agenţia Filarmonicii „Oltenia” (tel. 0351.414.697).

Începând cu Ziua Naţională, pe care Adrian Păunescu o numea, încă din 1983, „1 Decembrie, măreaţă zi, / Neegalata noastră sărbătoare…”, veniţi la Craiova, să participaţi, pentru trei zile, la Festivalul Internaţional Adrian Păunescu.