Francois Hollande şi David Cameron s-au angajat să intensifice lupta împotriva grupării Statul Islamic

0
332

Preşedintele francez Francois Hollande şi premierul britanic David Cameron au promis ieri, după o întrevedere avută la Paris, să intensifice lupta ţărilor lor împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), la zece zile de la atacurile teroriste din capitala Franţei soldate cu 130 de morţi. Hollande a declarat că obiectivul militar în Siria şi Irak este “de a produce cât mai multe pagube posibile” grupării Statul Islamic, confirmând că Franţa îşi va intensifica raidurile împotriva jihadiştilor. “Suntem convinşi că trebuie să continuăm să atacăm Daesh (acronim arab al SI) în Siria. Ne vom intensifica atacurile, vom alege ţinte care vor produce cât mai multe pagube posibile acestei armate teroriste”, a declarat Francois Hollande, evocând de asemenea “obligaţiile comune” cu Marea Britanie în materie de apărare.  La rândul său, Cameron şi-a exprimat sprijinul “ferm” pentru acţiunea Franţei după atentatele de la Paris, declarându-se convins că aviaţia militară britanică trebuie să desfăşoare la rândul său atacuri împotriva Statului Islamic în Siria. “Susţin ferm decizia preşedintelui Hollande de a ataca SI în Siria. Este de asemenea convingerea mea fermă că Marea Britanie trebuie să facă la fel”, a spus Cameron în conferinţa de presă comună cu şeful statului francez. Premierul britanic a precizat de altfel că pune la dispoziţia Franţei o bază din Cipru a aviaţiei britanice pentru atacurile asupra jihadiştilor în Siria. “Astăzi, i-am propus preşedintelui (Francois Hollande) să folosească baza de la Rafakrotiri pentru aviaţia franceză angajată în operaţiunile împotriva Daesh şi un sprijin suplimentar în privinţa alimentării în zbor”, a anunţat Cameron.  El a adăugat că îşi va intensifica eforturile privind îmbunătăţirea schimburilor de informaţii secrete cu Franţa şi cu alţi parteneri europeni, adăugând că urmează să prezinte în această săptămână în parlamentul de la Londra o strategie comprehensivă de combatere a Daesh.