„Apărarea lui Socrate”, spectacol jucat în limba greacă veche la Craiova

0
303

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova va găzdui vineri, 4 decembrie, de la ora 19.30, la Sala „Ion D. Sîrbu”, spectacolul „Apărarea lui Socrate”, de Platon, prezentat de Teatrul Național al Greciei de Nord. Spectacolul este jucat în limba greacă veche, supratitrată în limbile engleză și română. Înainte de a ajunge la Craiova, artiștii greci vor da o reprezentație în cadrul Festivalului „Zile şi nopţi de teatru european la Brăila” (1 decembrie) și o alta la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti / TNB (3 decembrie).

Textul original al lui Platon, „Apărarea lui Socrate”, în limba elină, a fost pus în scenă de regizorul Dimos Avdeliodis, în vara acestui an, de Teatrul Național al Greciei de Nord (NTNG), cu sprijinul asociației DIAZOMA. Până în prezent, au avut loc reprezentații în importante situri arheologice din Grecia precum: Thessaloniki, Teatrul Grădinii Municipale (Theatro Kipou), Achaea, Teatrul Antic din Dodoni, Thesprotia, Teatrul Antic din Dion, Larissa, Agora Romană, Thessaloniki, Muzeul Arheologic din Thessaloniki.

Merită menționat că este pentru prima dată în istoria teatrului, dar și în domeniul filologiei, când reprezintă pe scenă „Apărarea lui Socrate” în limba greacă antică, așa cum a fost înregistrată și configurată ea de Platon. Ambiţioasă propunere, intenţia regizorului a fost aceea de a recupera, în versiunea originală, în greaca veche, un text aproape uitat, ceea ce constituie o premieră mondială, dar şi o binemeritată restituire filologică şi artistică a unuia dintre din celebrele dialoguri ale filosofului Platon, discipol al lui Socrate.

„Apărarea lui Socrate” – care a avut loc la 21 mai 399 î.H. și a fost consemnată probabil în 397 î.H. – reprezintă versiunea scrisă de Platon, bazată pe discursul de apărare al lui Socrate împotriva acuzaţiilor ce i-au fost aduse în procesul intentat de tribunalul popular suprem atenian, Heliaia: faptul de a fi corupt tineretul, de a nu fi crezut în zeii atenieni şi de a fi creat noi zeităţi. Socrate roagă juriul să fie judecat potrivit adevărului şi nu conform forţelor sale oratorice. Elocvența sa nu este însă suficientă pentru a-l scăpa de pedeapsa capitală prin otrăvire. Istoria păstrează unele din ultimele sale gânduri din timpul procesului, când filosoful ar fi spus:  „…mai frumos şi mai uşor, în loc de a-i pedepsi pe alţii, ar fi să-ţi dai toată silinţa să fii cât mai bun tu însuţi”.

«Prin „Apologie” cultura greacă antică atinge expresia ei majoră pentru că dobândește formă, căpătând o existență reală și incontestabilă prin Socrate (care alege în mod conștient moartea mai degrabă decât să fie lipsit de libertatea de a trăi și de a acționa în căutarea scopului real al ființei noastre) și înregistrând prin apologia lui comportamentul oamenilor și imaginea completă a unei civilizații care se pierde și care este foarte asemănătoare culturii occidentale de astăzi.

Este dificil, până la imposibil, să înțelegem astăzi caracterul real al acestui text extrem de marginal, doar prin intermediul traducerii lui, deoarece trecerea lui la o altă structură lingvistică și la un alt mod de pronunție, greacă sau internațională, îi modifică obligatoriu și decisiv stilul și caracterul, deci și etosul lui Socrate și Platon. Orice încercare de traducere, oricât de credincioasă ar vrea să fie, nu poate înlocui cuvântul original din text, deoarece, de fapt, generează o structură complet nouă, care implică un sunet diferit și o muzicalitate diferită. Deci, scopul rostirii în timpul spectacolului a chiar textului antic platonician nu este dat de o anume motivație de originalitate sau o căutare strict literară sau istorică, ci este nevoia ca, prin audierea rostirii lucrării inițiale, să ascultăm cu atenție și să simțim experiențial sentimentele și moralitatea lui Socrate.

Preocuparea noastră este o reprezentare autentică solemnă a procesului lui Socrate, cu un pod și o clepsidră, fără alte elemente de naturalism, ci doar cu atmosfera creată de încarnarea de cei doi actori, a limbii platonice antice, care restabilește sensul „pierdut” în opera în care a fost fondată perspectiva unei culturi universale», notează regizorul Dimos Avdeliodis, citat de TNB.