Tinerii olteni au curaj antreprenorial şi în timpuri … mai grele

0
694

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Craiova a organizat ieri, 23 noiembrie, la Casa Universitarilor, “Conferinţa de bune practici şi poveşti de succes în domeniul antreprenorial”.

Această conferinţă a fost cea de-a treia în cadrul proiectului strategic „Stimularea spiritului antreprenorial şi a mediului de afaceri prin îmbunătăţirea performanţelor întreprinderilor şi dezvoltarea competenţelor manageriale şi antreprenoriale“, proiect cofinanţat din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa Prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor“, Domeniul Major de Intervenţie 3.1.„Promovarea culturii antreprenoriale“. Proiectul are o valoare de 14.958.762 lei. Parteneri în cadrul proiectului sunt: EuLink Pro – companie românească ce activează în domeniul consultanţei profesionale, prin intermediul cursurilor de scurtă durată, Global Commercium Development, firmă care derulează activităţi în parteneriat româno – spaniol, cu scopul de a utiliza experienţa partenerului străin în atragerea de fonduri europene în România şi Instituto de Formación Integral, partener transnaţional din Spania, specializat în formare profesională şi consultanţă în acest domeniu.

Fonduri pentru renovarea unei cabane din localitatea Rânca

Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul partenerului spaniol Instituto de Formación Integral – IFI şi dincolo de informaţiile abundente, aproape matematice, legate de implementarea proiectului, pe care le-am ascultat în introducerea conferinţei, partea a doua s-a dovedit a fi pe cât de interesantă, pe atât de încurajatoare. În cea de-a doua secţiune s-au prezentat  trei tineri, din Craiova, care au primit burse în cadrul proiectului, dar şi antreprenori spanioli care au venit să îşi prezinte afacerile din ţara natală sau de pe world wide web. Dragoş Anghel, a fost primul întreprinzător, care şi-a prezentat afacerea.  Absolvent de Drept şi beneficiar a unei burse în  valoare de 2000 de lei pe lună, timp de 12 luni, Dragoş a folosit aceşti bani pentru iniţierea unei afaceri în turism, mai exact pentru renovarea unei cabane din localitatea Rânca.

Agenţie de turism şi firmă de statistică, idei de afaceri

Cel de-al doilea „bursier”, Adrian Tăbăcioiu, inginer IT-ist în vârstă de 35 de ani, a decis să se ridice mai des din faţa calculatorului şi să-şi urmeze o pasiune mai veche. Aşa a decis, în urma unei analize temeinice a domeniului şi pieţei de profil (n.r cum numai un inginer poate realiza), să deschidă o agenţie de turism. Bursa pe care a primit-o Adrian, în sumă de 10.000 de lei, într-o singură tranşă, l-a ajutat să demareze afacerea prin două mecanisme. Unul a fost utilizarea directă a banilor pentru acoperirea unor cheltuieli, iar cel de-al doilea, poate chiar mai important în ecuaţia unei afaceri, a fost impulsul pe care banii primiţi i l-au dat. Bursa l-a impulsionat pe Adrian să facă pasul de la vise şi calcule pe hârtie la acţiune, la transpunerea în realitate a planului său de afaceri. „Trebuie să folosim ce avem şi să găsim soluţii pentru a ajunge unde dorim”, a subliniat Adrian Tăbăcioiu. Oana Celaru fost cel de-al treilea tânăr întreprinzător care şi-a prezentat ideile antreprenoriale. Fiind absolventă a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Craiova, secţia Statistică şi Previziune Economică, tânăra părea stăpănă pe sine şi a vorbit relaxat despre firma de statistică pe care a înfiinţat-o, singura din Craiova. Ca planuri de viitor, Oana Celaru şi-a propus să atragă firme puternice, precum compania Ford, dar şi să implementeze un program de stimulare a viitorilor angajaţi.