„Scutul pădurii”: Asocierea proprietarilor, destructurarea grupurilor de hoţi

0
371

Dacă hoţii de lemn au înţeles demult că trebuie să se „asocieze” ca să fure, atunci proprietarii de păduri de ce nu au făcut-o încă, pentru a le proteja, se întreabă autorităţile doljene, care spun că atât terenurile agricole, cât şi suprafeţele împădurite ar trebui să fie organizate în asociaţii, pentru că astfel ar beneficia de o mai bună protecţie.

Sunt proprietari de păduri private, care nu vor să-şi păzească pădurile. De ce, nimeni nu ştie, doar bănuieşte. Cel puţin asta spune prefectul de Dolj, dar şi directorul Direcţiei Silvice Dolj, ambii conturând doar scenarii vizavi de „dezinteresul” sau „interesele ascunse” ale deţinătorilor de păduri, dar, mai ales, ale anumitor „primari care se opun asocierii proprietarilor de teren”.

„Avem aproape o infracţiune în fiecare zi, este într-adevăr un fenomen, o problemă”, a afirmat ieri, col. Constantin Florea, comandantul Inspectoratului de Jandarmi  Judeţean (IJJ) Dolj, în cadrul unei conferinţe de presă special organizate pentru a fi prezentată situaţia delictelor silvice. „Este nevoie de mai multă implicare din partea autorităţilor locale, a primăriilor, dar şi de înţelegerea de către cetăţenii proprietari de păduri a necesităţii de a se asocia în ocoale silvice private. Legea permite acest lucru, iar această asociere ar oferi o mai bună protecţie a fondului forestier privat”, a spus reprezentantul Jandarmeriei.

Daniel Drîgnei

Proprietarii de păduri sunt obligaţi să adere la o structură silvică

Din cele 87.000 ha de pădure, respectiv 11% din suprafaţa totală a judeţului, 60.000 ha sunt păduri de stat, diferenţa fiind reprezentată de pădurile private, retrocedate foştilor proprietari conform Legilor nr. 18/1991 şi 247/2005. „Aceste păduri private au rămas cam în aer, ca atare cam tot ce s-a dat pe Legea nr. 18 s-a defrişat”, a explicat Daniel Drîgnei, directorul Direcţiei Silvice (DS) Dolj.

În ciuda faptului că OUG nr. 139, Legea nr. 38/2006 şi Codul Silvic prevăd că proprietarii de păduri sunt obligaţi să adere la o structură silvică, în caz contrar putând fi sancţionaţi cu amenzi de 5.000 de lei, proprietarii tot nu se conformează, spun autorităţile judeţene. „Noi administrăm pădurile statului. Că putem să facem şi chestiunile acestea cu paza pădurilor private, depinde de fiecare director de direcţie silvică cum se mobilizează. Noi ne-am arătat deschişi în a le păzi pădurile, însă contracost”, a afirmat şeful DS Dolj. Potrivit acestuia, proprietarii de pădure au două alternative: ori aderă la o structură silvică privată, ori la Romsilva. „Noi am stabilit nişte preţuri promoţionale pentru proprietarii de păduri, ajungând până la zonele expuse, la cele care se păzesc greu, de 120 de lei/ha/an, până la 60 de lei/an/ha pentru unele suprafeţe ale căror deţinători au aderat la o asociaţie. Sunt sume destul de mici. Din aceşti bani trebuie plătiţi pădurari, combustibil pentru pază, este o întreagă chestiune de administrare”, a adăugat Drîgnei.

„Scutul Pădurii”

În prezent, nu mai puţin de şapte structuri sunt partenere în cadrul Planului comun de acţiune „Scutul Pădurii 2011” pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice (IPJ Dolj, IJP de Frontieră Dolj, IJJ Dolj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Dolj, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Râmnicu Vâlcea şi Direcţia Silvică Dolj), fiind organizate 97 de acţiuni, dintre care 57 în fondul forestier, şi 1.280 de controale.    Ultima acţiune desfăşurată în acest sens a avut loc săptămâna trecută (18 noiembrie a.c.) pe raza localităţii Amărăştii de Jos (Ocolna). Peste 50 de poliţişti de la formaţiunile de ordine publică, investigaţii criminale şi intervenţie rapidă, 16 jandarmi şi 16 reprezentanţi ai Direcţiei Silvice au participat la o razie pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de materiale lemnoase.

„Au fost efectuate 11 percheziţii domiciliare în localitatea Amărăştii de Jos, mai exact în satul Ocolna, la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos, în urma cărora au fost găsiţi aproximativ 30 mc de material lemnos, esenţă salcâm. Întreaga cantitate, identificată cu ocazia raziei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor de  către poliţişti şi jandarmi. Au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru trei autori”, a declarat cms. şef Constantin Nicolescu, comandantul IPJ Dolj.