La data de 23 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Poiana Mare, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice. Acesta a fost reţinut preventiv, pentru 24 de ore.
În noaptea de 18 octombrie a.c., ora 00:45, acesta a fost depistat de către poliţişti, în timp ce conducea un autoturism, pe strada “Mihai Viteazu”, din comuna Poiana Mare. “Întrucât prezenta halenă alcoolică, i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, testare pe care a refuzat-o, refuzând şi prelevarea de mostre biologice. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .