Rădoi: “Întoarcem scorul, dar nu știm de câte ori o să mai putem”

0
473

După victoria cu 2-1 în deplasare cu UTA Arad, antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi, a declarat că jucătorii săi trebuiau să marcheze mai multe goluri în superioritate numerică, pentru a nu avea emoţii pe final. Rădoi spune că este o pierdere plecarea lui Marian Copilu şi îşi doreşte un nou “liant” între el şi patronul Mihai Rotaru, numele vehiculat în ultima perioadă fiind Dani Coman.

„Sunt 3 puncte importante, dar au fost facilitate și de eliminarea lui Paul Anton, ne-a făcut jocul mai ușor, dar am avut și emoții. Era mai ușor să fi închis meciul mai devreme, să fi făcut 3-1, să nu mai avem emoții. De exemplu la mingile lungi, indiferent unde se respingea mingea, puteam avea probleme. Pe final, nu am reușit să ținem liniile mai sus, am avut și câteva momente de panică, trebuia să ținem mai mult posesia, să fim mai lucizi și să găsim mai multe zone libere.  Întoarcem scorul, dar nu știm de câte ori o să mai putem să o facem, iar dacă jucam 11 la 11, nu se știe. Va trebui să remediem problemele. În prima repriză a fost o singură fază a lor care a fost periculoasă, acea fază fixă. Dar totuși, o secundă de neatenție și ei reușesc să dea gol. Probabil e și vina mea, nu am reușit săptămâna asta să îi țin motivați, am fost și o perioadă lungă plecat de acasă, nu am fost în stare să îi capacitez. Pot face o analiză de când am venit noi, echipa era pe locul 11, iar acum este mai sus, dar încă nu sunt mulțumit de ceea ce poate juca echipa sau de ceea ce putem noi face în această perioadă de două luni și jumătate. Dar trebuie să mă pun și în pielea jucătorilor, că nu e ușor să treci în 3 luni la doi antrenori, două staffuri, două idei diferite, sisteme diferite, foarte multe informații de asimilat. Cred că nu a fost ușor pentru nimeni. Era clar că o să apară și momente negre, noi nu avem o baghetă magică, să câștige toate meciurile, nimeni nu o are. Pot să asigur că vom face tot ce putem, dacă va trebui să stăm 25 de ore, vom găsi o oră să o cumpărăm. Eu în continuare am încredere în Dan Nistor, indiferent ce spune orișicine, pentru că staff-ul face o primă evaluare, nu alţii. De când am ajuns la acest club s-a vehiculat că eu și Marian Copilu am avut o ceartă. Nu este nimic adevărat. E clar că e o pierdere pentru noi și cineva ar trebui să vină să fie mai aproape, ori Marcel Popescu, ori Sorin Cârțu, să vină să fie mai aproape de echipă. E destul de lung drumul între antrenor și patron. E o pierdere pentru toți plecarea lui Marian. Indiferent cine va veni, Dani Coman sau altcineva, îl așteptăm cu brațele deschise, pentru că trebuie să fie o legătură între echipă și club, parte tehnică și parte juridică”, a spus Mirel Rădoi, la flash-interviul de după meci.

„Au venit assist-urile. Am avut o perioadă grea, nu prea am jucat, nu prea am fost în echipă, dar încet îmi revin și o să fiu acel Nistor pe care îl știe toată lumea. Important e că am câștigat, dar scorul trebuia să fie mai mare. Începem toate meciurile de la 1-0. Sperăm să nu mai facem aceste greșeli și să nu mai fim nevoiți să întoarcem scoruri. Nu știu ce s-a întâmplat între Marian Copilu și conducere. A fost decizia conducerii. Îi doresc multă baftă acolo unde merge. Eu trebuie să îmi văd de viața mea, de fotbalul meu, de familia mea, restul nu mai contează”, a declarat Dan Nistor la finalul partidei.