Mâine, ora 9.00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova va avea loc ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova profesorului emerit Barry Buzan, de la London School of Economics and Political Science, Marea Britanie.
Barry Buzan s-a născut la Londra, la 28 aprilie 1946, iar în 1954 a plecat împreună cu familia în Canada, astfel că, pe lângă cetăţenia britanică, dobândeşte şi cetăţenia canadiană. A absolvit în 1969 cursurile prestigioasei University of British Columbia, în domeniul ştiinţelor politice şi al relaţiilor internaţionale, iar între anii 1970 şi 1973 a urmat studiile doctorale la London School of Economics, obţinând titlul de doctor cu o teză consacrată politicii britanice de menţinerea a păcii şi de asigurare a securităţii în perioada interbelică (The British Peace Movement from 1919-1939).
Imediat după obţinerea titlului de doctor, activează timp de doi ani în domeniul cercetării la Institutul de Relaţii Internaţionale din cadrul University of British Columbia, pentru ca apoi să aleagă cariera de profesor la Departamentul de Studii Internaţionale – Universitatea din Warwick, unde avea să parcurgă, de altfel, toate treptele carierei didactice: asistent (1976), lector (1983), conferenţiar (1988) şi profesor (1990). Începând cu 1995 îşi desfăşoară activitatea didactică şi de cercetare în domeniul Studiilor Internaţionale la Universitatea din Westminster, iar din 2002 susţine cursuri de Relaţii Internaţionale la London School of Economics, la care activează şi în momentul de faţă, primind titlul de Professor Emeritus. Totodată, este Profesor onorific la Universitatea din Copenhaga şi la Universitatea Jilin din China.
Domnia sa este un ilustru reprezentant al „Şcolii Engleze” în domeniul Relaţiilor Internaţionale şi reputat specialist în domeniul Studiilor de securitate. În semn de recunoaştere pentru remarcabila sa activitate de cercetare şi numeroasele contribuţii în domeniu, Profesorul Barry Buzan a fost ales în 1998 membru al Academiei Britanice, iar din anul 2001 membru al Academiei de Ştiinţe Sociale din Marea Britanie.