Ponta spune că rectificarea bugetară ar putea fi discutată mâine, în şedinţa de guvern

0
323
Victor Ponta

Guvernul ar putea avea mâine o primă discuţie despre rectificarea bugetară pe care ar urma să o efectueze săptămâna viitoare, a declarat premierul Victor Ponta, din SUA, în timpul unui interviu pentru RTV. El a arătat că ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, va discuta despre rectificarea de final de an şi despre bugetul pe 2014 cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, care se află la Bucureşti în perioada 22 octombrie – 5 noiembrie. „Am discutat, înainte să plec (n.r. – la Washington), destul de mult şi cu Daniel Chiţoiu şi cu Liviu Voinea (n.r. – ministrul delegat pentru Buget), de unde tăiem, de unde dăm. Aştept ca această discuţie să aibă loc şi cu partenerii noştri internaţionali şi, probabil că vineri (n.r. – mâine), la şedinţa de guvern, vom avea o primă discuţie, săptămâna viitoare adoptăm şi rectificarea. Bugetul trebuie să plece la Parlament la începutul lunii noiembrie”, a precizat Victor Ponta. Profitând de interviul pentru RTV, premierul a respins speculaţiile din presă potrivit cărora ar fi vizaţi pentru remaniere patru membri ai Cabinetului. „Cred că glumiţi! N-a zis Liviu Dragnea că trebuie să-i remaniez pe cei patru. (…) Eu fac remanieri, nu le face nici Liviu Dragnea, nici nimeni altcineva. Nu ştiu exact în ce context a spus-o, dar nu (n.r. – mă pregătesc de remaniere). Eu ţin foarte mult la unitatea echipei, la solidaritatea echipei guvernamentale, dacă sunt situaţii speciale, cum a fost în cazul doamnei Pivniceru (n.r. – Mona Pivniceru), care a plecat la Curtea Constituţională, sau a domnului Vosganian (n.r. – Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, învinuit de DNA de subminarea economiei), care a avut acea acuzaţie, sigur, procedez imediat la înlocuire”, a declarat premierul. Explicaţia vine după ce vicepremierul Liviu Dragnea a spus recent că, dacă ar fi în locul premierului Ponta, ar remania câţiva miniştri ai Cabinetului, fără a preciza dacă sunt de la PNL sau PSD.