Spectacolul „Din Bănie-n toată ţara” a fost anulat. Fără explicaţii

0
367

Anunţată iniţial pentru data de 29 octombrie, în sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, premiera spectacolul „Din Bănie-n toată ţara” a fost anulată, conform unei informări scurte şi seci postate pe site-ul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. Reprezentaţia urma să-i aducă în faţa publicului, alături de soliştii instituţiei, pe Mioara Velicu, Steliana Sima, Cristian Pomohaci, Cornelia şi Lupu Rednic şi să îi aibă prezentatori pe Maria Buză şi Marius Rizea, alias Floarea şi Gheorghe. Cum se întâmplă de obicei la anunţarea unei premiere, în doar câteva zile peste o sută de bilete au fost vândute la Agenţia TNC, iubitorilor de folclor urmând, acum, să li se restituie banii. Cum nu au fost oferite nici un fel de explicaţii privind anularea spectacolului, se speculează că decizia are legătură directă cu schimbarea „la vârf” în Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”. De la începutul săptămânii, printr-o decizie a municipalităţii craiovene, fotoliul de manager al instituţiei a fost eliberat de Constantin Enceanu şi ocupat de Oana Bică. Să fie aceasta prima măsură luată de noua conducere?