Mircea Geoană şi ultimul pahar cu venin

2
73

Ştirea simplă, de acum cunoscută, de fapt nu mai e o ştire: senatorul Mircea Geoană va candida pentru un nou mandat pe acelaşi colegiu uninominal – Dăbuleni – de care şi-a legat numele. Şi nu e deloc o ruşine să fii apropiat de bostănarii vestiţi ai locului. Au fost unele discuţii privind depunerea candidaturii într-un alt colegiu, din Capitală, dar finalmente toate speculaţiile au fost infirmate şi inclusiv preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a opinat în faţa ziariştilor: „S-a rezolvat situaţia lui (…). E o idee bună”. La rândul său, Mircea Geoană a spus la un canal de televiziune: „Formal, dar mai ales afectiv şi emoţional, sunt din nou în familia pe care nu am părăsit-o niciodată”. După trei ani oribili, care au urmat pierderii alegerilor prezidenţiale din 2009, perioadă în care a traversat un deşert – triviale jocuri de culise –, senatorul Mircea Geoană nu s-a rătăcit o clipă, probând şi vocaţie de luptător. Şi modul lui tonic de a se confrunta cu sine, dar şi cu alţii, unii la care nu se aştepta, a fost dublat, nu rareori, de luciditate şi discernământ. Deloc paradoxal, n-a uitat o clipă de cei care l-au ales şi a descins, anunţat şi neanunţat, când la Dăbuleni, când la Rast, când la Segarcea, când în alte locuri, spre a discuta cu oamenii. La care încă are priză. În pofida clevetitorilor şi a chibiţilor politici, a rămas constant cu sine însuşi, fiindcă restul a fost destin. Duminică, la interesanta emisiune „Secvenţial”, moderată de Adrian Ursu pe Antena 3, au fost invitaţi doi diplomaţi veritabili ai ţării, foşti miniştri de Externe şi în acelaşi timp legaţi diferit de Dolj şi Craiova: Mircea Geoană şi Sergiu Celac. Dezbaterea a avut ţinută elevată, consistenţă, dar şi bun dozaj „strict tehnic” privind poziţionarea României în subtilele jocuri ale Bruxellesului, probând că diplomaţia era pentru ei nu o simplă dexteritate anexă, conjuncturală, ci chiar o vocaţie. Mai toată lumea îi recunoaşte, unanim, calităţile de fost şef al diplomaţiei româneşti şi ambasador al ţării la Washington. Cu destule merite, unele trecute în uitare. Deşi pentru multe cancelarii europene încă mai contează ca bun interlocutor. Şi, în plus, arată bine. E spontan, suculent, prompt în replică, chiar dacă multora de-a lungul timpului le-a furnizat suficiente motive de iritare. L-am văzut rezistând tenace şi tonic în destule ipostaze. Scena politică românească e adesea o galerie de portrete mişcătoare, care îşi schimbă imprevizibil trăsăturile şi sfârşesc prin a nu mai semăna cu nimic. Nu e cazul lui Mircea Geoană, care seamănă chiar cu Mircea Geoană. Revendicarea lui la oamenii politici de seamă ai locului, cu contur şi discurs adecvat, din perioade mai de demult, dar şi de dată mai recentă, este mai mult decât inspirată.

2 COMENTARII

  1. ….vai ce frumos iti sta sa scri acum despre Geoana de bine. … In urma cu un an, LA COMANDA, ii faceai albie de porci. SA-TI FIE RUSINE AUTORULE !

Comments are closed.