„Porţi deschise” la Curtea de Apel Craiova şi la Parchetul Curţii de Apel Craiova

0
444

Pentru a marca „Ziua Europeană a Justiţiei”, mâine, Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova îşi deschid porţile pentru toţi cei interesaţi de activitatea celor două instituţii. Potrivit magistraţilor craioveni, scopul acestor manifestări este de a reaminti că justiţia este un serviciu public transparent, care dă dreptul cetăţenilor să-şi rezolve disputele private şi să-şi afirme drepturile.

Agenda evenimentului organizat la Curtea de Apel Craiova cuprinde vizitarea instituţiei, a compartimentelor şi prezentarea atribuţiilor acestora şi lansarea broşurii „Procedura hotărârii preliminare”, precum şi discuţii cu grupuri de studenţi de la Facultăţile de Drept din Craiova. În plus, în holul central al instituţiei vor fi puse la dispoziţia publicului broşuri de informare  privind formularea cererilor în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, admiterea în magistratură, organizarea sistemului judiciar în România, precum şi broşuri de informare editate de Curtea de Apel Craiova care cuprind informaţii concrete şi utile pentru justiţiabili, după cum a precizat judecătorul Aurel Ilie, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova.

Manifestarea dedicată acestei zile va continua cu organizarea, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe – Direcţia Agentul Guvernamental, a unei mese rotunde cu tema “Accesul cetăţeanului la CEDO” la Centrul de formare profesională situat în localitatea Orşova, la care vor participa judecători de la toate instanţele din raza Curţii de Apel Craiova.