UE: 108 miliarde euro pentru recapitalizarea băncilor

0
358

Mai mult de zece ore au fost necesare, sâmbătă, miniştrilor de Finanţe, la reuniunea de la Bruxelles, pentru a se ajunge la un acord privind recapitalizarea băncilor, a declarat belgianul Didier Reynders. „Dar noi trebuie să negociem cu sectorul bancar” a adăugat el, fără a detalia prevederile acordului. Polonezul Jacek Rostowski, a cărui ţară prezidează, în prezent, UE, a precizat că va trimite „propunerile de consens” şefilor de stat şi de guvern care s-au întâlnit ieri, în cadrul Consiliului European de toamnă. Potrivit unei surse apropiate dosarului, începutul consensului s-a degajat „pe cifra de 107 sau 108 miliarde euro”, care presupune o creştere de 9% până la jumătatea anului viitor, minimum de fonduri proprii, numite „dure”, respectării planului de aranjament financiar. Până în prezent, o sumă cuprinsă între 80-100 miliarde euro fusese evocată. Aproximativ 38% din această sumă, care n-a fost publicată oficial, ar urma să revină celor trei ţări – Grecia, Portugalia şi Irlanda – în cadrul programului de ajutor. Recapitalizarea, considerată necesară pentru a preveni propagarea crizei datoriilor, este strâns legată de negocierile, desfăşurate în paralel, pentru  reducerea substanţială a datoria greceşti şi pentru a întări, pe lângă încrederea în zona euro, Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF). Ori, asupra acestor puncte, negocierile sunt în curs, vehiculându-se neînţelegerea franco-germană asupra modalităţilor şi sumelor. Potrivit foii de parcurs europene, salvarea băncilor era prevăzută a se face pe cont propriu, dacă nu era posibil, prin aportul guvernelor naţionale, şi abia apoi, în ultima instanţă, prin recursul la FESF. Pe subiectul datoriei greceşti, miniştrii de Finanţe ai zonei euro „s-au pus de acord” vineri seara, prin creşterea substanţială a contribuţiei băncilor, sub forma deprecierii creanţelor deţinute, a anunţat Jean Claude Juncker, preşedintele Consiliului miniştrilor de finanţe ai zonei euro. Potrivit unei surse diplomatice, miniştrii au negociat cu băncile o reducere „de cel puţin 50%”, faţă de obiectivul de 21% decis, la 21 iulie, cu sectorul bancar. Un negociator a declarat că discuţiile cu sectorul bancar au mers destul de bine şi că guvernele au încredere în posibilitatea ajungerii la un acord. Zona euro, pe baza unui raport al troicii de donatori pentru Grecia (UE-FMI şi BCE), trebuie să accepte pierderi de 50-60%, pentru că datoria greacă este durabilă.