Scrima craioveană, 115 ani de tradiție și excelență

0
71

Astăzi, consilierii locali au aprobat parteneriatul cu Federația Română de scrimă, prin care autoritățile locale sprijină proiectul “Scrima craioveană – 115 ani de tradiție și excelență”.

Evenimentul se va organiza în perioada 25 septembrie – 27 septembrie 2026, la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”. Va fi o competiție de scrimă dedicată veteranilor, care să reunească practicanţi ai acestui sport din mai multe oraşe ale ţării. Astfel, Municipiul Craiova, prin Consiliul Local, se obligă să aloce suma de 60.000 lei pentru asigurarea cheltuielilor privind organizarea proiectului.„Prin organizarea acestui eveniment se dorește promovarea și valorificarea tradiției scrimei în Craiova, consolidarea comunității sportive și păstrarea vie a memoriei celor care au contribuit la dezvoltarea acestui sport. Totodată, evenimentul va sprijini creșterea vizibilității municipiului Craiova în mediul sportiv național și consolidarea statutului său de important centru al scrimei românești”, se precizează în documentația pusă la dispoziția consilierilor locali.

Trei zile pentru istorie

Ediția din acest an marchează împlinirea a 115 ani de la organizarea primului concurs de scrimă în municipiul Craiova, constituind astfel un moment aniversar important pentru istoria sportivă a orașului și pentru întreaga comunitate a scrimei craiovene. Manifestările se vor desfășura pe parcursul a trei zile, în municipiul Craiova, și va reuni aproximativ 60 de veterani, antrenori și oficiali sportivi din România. De asemenea, va fi organizată o întâlnire aniversară dedicată istoriei și tradiției scrimei craiovene, precum și o masă festivă la care vor participa aproximativ 80 de invitați. „Craiova reprezintă unul dintre cele mai importante centre de scrimă din România, fiind recunoscută ca un adevărat nucleu olimpic al spadei feminine. Tradiția acestui centru a contribuit decisiv la dezvoltarea scrimei românești, Craiova devenind, de-a lungul timpului, un punct de referință pentru performanța sportivă națională și internațională. Un rol important în dezvoltarea scrimeicraiovene l-a avut Alfredo Bachelli, maestru italian de scrimă, considerat întemeietorul școlii de scrimă din Craiova. Prin activitatea sa, acesta a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea și promovarea acestui sport. Această tradiție a fost continuată și consolidată prin activitatea unor mari personalități și scrimeri de referință ai Craiovei, precum Alexandru Mironov, Mircea Alecu și Dan Podeanu, care, prin pasiunea, profesionalismul și dedicarea lor, au contribuit la formarea și afirmarea unor generații de sportivi de înaltă performanță și la consacrarea Craiovei ca unul din cele mai importante centre ale scrimei românești. Un loc deosebit îl ocupă reputatul tehnician Dan Podeanu, recunoscut drept cel mai titrat antrenor român al spadei tricolore, cel care a ghidat naționala feminină spre cucerirea a două titluri mondiale (2010, 2011) și a patru titluri europene. Valoarea școlii craiovene de scrimă este confirmată și de rezultatele unor sportive de excepție, precum Ana-Maria Brânză și Loredana Dinu, care au făcut parte din echipa României de spadă ce a devenit campioană olimpică la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în anul 2016”, se menționează în referatul de aprobare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *