Tratează-te cu știință la Noaptea cercetătorilor, pe 28 septembrie !

0
386

Pe 28 septembrie, de la ora 18.30, știința vă dă întâlnire la Universitatea din Craiova, la „Noaptea cercetătorilor” – un eveniment cu experimente trăsnite și conferințe fascinante din diverse domenii științifice. Intrarea este liberă.

Seara va avea în program ScienceCafé, standuri de prezentare ale facultăților Universității din Craiova, concursuri pentru elevi de liceu şi gimnaziu, activități destinate copiilor.

În cadrul ScienceCafé se va desfășura conferința științifică „Alfred Nobel și premiile Nobel” susținută de prof. dr. Lars BRINK de la Institutul de Tehnologie Chalmers, membru al Academiei Suedeze de Științe, membru al Comitetului Nobel pentru Fizică.

La Universitatea din Craiova vor putea fi vizitate standuri din mai multe domenii ale științei: fizică, chimie, matematică, horticultură, agricultură, mecanică, geologie, inginerie electrică, automatică, educație fizică și kinetoterapie, litere, pictură, baze de date. Fiecare experiment va fi prezentat de profesori și studenți specializați în domeniu, astfel încât fenomenele științifice să fie înțelese de cei prezenți la eveniment, indiferent de nivelul cunoștințelor.

Noaptea Cercetătorilor este un eveniment ce se desfășoară anual în peste 350 de oraşe din Europa, cu sprijinul Comisiei Europene, aducând știința în mijlocul publicului. Tema anului 2018 este „HandlewithScience” / „Tratează cu știință”, un îndemn de a folosi „mintea științifică” în fața provocărilor societății actuale – pseudoștiință, fake news, ideologii inflexibile.

Universitatea din Craiova se alătură eforturilor a douăsprezece dintre cele mai prestigioase universități și institute de cercetare din România. Printre parteneri menționăm Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică, ELI – Extreme LightInfrastructure, Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai, Institutul pentru Fizica Pământului, Universitatea de Vest din Timișoara. Este o unire de forțe fără precedent pentru promovarea științei.

Evenimentul este organizat cu sprijinul unor sponsoriBanca Comercială Română, CanberraPackard, Continental, Pirelli, Romdidac, SFIZUC,Varinak, în parteneriat cu Muzeul Olteniei și Centrul Regional de Meteorologie Oltenia. Partenerii  media ai evenimentului sunt TVR Craiova, Tele U, Kiss FM, Radio Sud, Radio România Oltenia-Craiova, Gazeta de sud, Cuvântul libertății.