Că viaţa fiecăruia dintre noi, ne place să credem, uneori, poate constitui materialul epic al unui roman, care nu s-a mai scris, este neîndoielnic o realitate. Lustruită îndelung sau nu, exprimarea respectivă, nici nu mai are importanţă. Fiindcă, oricum, viaţa bate sistematic filmul. Povestea de faţă este despre un om, care reuşeşte deplin, finalmente, în viaţă, după ce s-a aflat o vreme pe marginea prăpastiei şi prăbuşirea părea iminentă. Numele lui: Iancu Costel, cunoscut sub apelativul peiorativ de „Dom Costel”. Fusese în tinereţe în Austria ani buni, rămăsese dintr-o delegaţie de sportivi înainte de ’89, detaliu fără mare relevanţă, revenise apoi în ţară, în căutarea unui rost şi a unor belele, în care a intrat, poticnindu-se, şi din imprudenţa sa şi din dorinţa vindicativă a altora, deşi lucrurile stăteau întrucâtva altfel. Nu şi-a pierdut nădejdea şi rând pe rând toate instanţele (de fond, recurs, apel), l-au găsit nevinovat de ceea ce i se pusese pe umeri. La 15 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv şi irevocabil, pe cel care de-a lungul scandalului o presă avidă de sânge îl credea prăbuşit. Pierduse nu puţini ani din viaţă. Pierduse funcţia de consilier judeţean din partea ex-PDL, pierduse – la redistribuire – postul de senator în Colegiul Calafat, unde câştigase detaşat alegerile parlamentare din 2008, pierduse postul de director general al Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), de unde a trebuit să demisioneze, la începutul anului 2009. Din caierul amintirilor deslânate de trecerea anilor pândesc doar firave fire de lumină, mărturisind o zbatere, o speranţă deşartă, şi un dram de noroc. Aşezate capăt la capăt, faptele au un început şi un sfârşit, împlinind o poveste, în absenţa căreia istoria locului ar rămâne lipsită de sens şi de înţeles. Nimeni nu putea crede, în urmă cu nişte ani, în toiul unui scandal imens cu reverberaţie prelungită, că Iancu Costel, administratorul moşiei Centro-Trans, din Padea (comuna Drănic), întinsă pe aproape 900 de hectare, va face una din exploatările agricole de referinţă, nu din Dolj, ci din ţară. Circumscrisă deplin unei noi civilizaţii a câmpiei, cum am numit-o nu demult, care începe de la Segarcea şi continuă spre Sudul judeţului. 
Lider la LAPAR Dolj
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) este o federaţie neguvernamentală la nivel naţional, preocupată de stabilitatea politicilor care vizează acest sector, reprezentând interesele producătorilor agricoli, stabilite prin hotărâri proprii şi ale organizaţiilor profesionale competente, în relaţiile cu organele administraţiei centrale, cu alte asociaţii şi federaţii interne şi internaţionale. În Dolj, LAPAR are în jur de 70 de membri, ce administrează cu aproximaţie circa 80.000 ha. Îl are în fruntea ei pe Iancu Costel, de mai mulţi ani. LAPAR nu este, în opinia acestuia, ceea ce ar putea fi, dar asta este situaţia. Cum Camerele Agricole s-au născut moarte, deşi „gestaţia” a fost lungă, LAPAR Dolj ar putea constitui forma asociativă viabilă, aptă să devină, între altele, partener de discuţie pentru Ministerul Agriculturii şi pentru entităţi similare din ţările membre ale UE. Dar cine ştie, deşi Iancu Costel, hârşit de acum, de atâtea încercări şi infecunde dialoguri, nu îşi face mari iluzii.
Centro-Trans Padea: Agricultură intensivă şi de mare randament
Exploatarea agricolă e compactă şi măsoară, cum spuneam, circa 900 ha. Este una de mărime medie, la nivelul Doljului, dar tehnologizată ca puţine altele. Are un singur inginer tehnolog, trei… mecanizatori de mare calificare şi şase paznici, ce brăzdează zi şi noapte, în jeep-uri moderne, cu GPS-uri pe bord, întreaga moşie. Însuşi Iancu Costel este absolvent al Facultăţii de Agricultură, cu practică autentică şi prelungită în producţie. Dotarea fermei este una de excepţie, cu utilaje super-performante (tractoare puternice, pluguri, semănători cu masă mare de lucru, combine de recoltat păioase din gama John Deere, combine de recoltat porumb, combinatoare ş.a.m.d.) cu productivitate ridicată pe fiecare schimb. Orice lucrare agricolă, de la semănat şi întreţinerea culturilor, până la recoltare, se încadrează în maximum de timp posibil. Pentru ca pierderile să fie pe cât posibil limitate. Exploatarea este dotată şi cu un sistem anti-grindină, mai exact cu tunuri anti-grindină, care pot distruge norul de furtună într-un cerc cu o rază de mai mulţi kilometri, la o altitudine de 8-10 km. Dispunând de şase silozuri, cu o capacitate de câte 1.500 tone fiecare, întreaga recoltă este depozitată corespunzător, până la desfacerea ei. Să lucrezi 900 de hectare cu numai trei mecanizatori, este adevărat destoinici, policalificaţi, toţi din Padea, este realmente o performanţă care atestă gradul ridicat de mecanizare, la care s-a ajuns şi graţie fondurilor europene. Sau în primul rând datorită acestora. Am văzut la lucru combinele de recoltat porumb, nişte mastodonţi care concomitent cu curăţarea ştiuleţilor de boabe şi încărcarea acestora în TIR-uri, tocau şi mărunţeau tulpinile de porumb spre a fi încorporate ca îngrăşământ organic pentru viitoarea recoltă. Un flux continuu, bine coordonat prin GPS, chiar din biroul de lucru al administratorului exploatării agricole. Nimic fără supraveghere atentă. Exigenţă deplină şi iar exigenţă. 
Producţii de top
7.800 kg grâu la ha, 13.000 kg porumb boabe la ha, 3.400 kg floarea soarelui la ha, sunt producţiile medii ale acestui an agricole, considerat mai generos ca anul trecut. Dacă nu chiar cel mai bun din ultimii cinci ani. Cum s-a ajuns la ele, întrebarea e mai mult retorică. Pământul este de o fertilitate ridicată, dar aşa a fost tot timpul, şi nu a fost suficient. Fireşte, s-au promovat tehnologii moderne, nu sofisticate, lucrări de bună calitate, toate la momentul optim, fertilizare, recomandată prin buletine de analiză, folosire de sămânţă cu potenţial biologic garantat, apoi întreţinerea corespunzătoare a culturilor în plină vegetaţie şi… irigaţii la timp. Iancu Costel regretă, şi ştie ce vorbeşte, distrugerea Combinatului Chimic de la Işalniţa. Fiindcă procurarea îngrăşămintelor necesare, se face prin firme, unele străine, care, la rândul lor, procedează la importuri. Adică, prin intermediari. Dacă se poate, câţi mai mulţi la număr. 
În ce excelează Centro-Trans
S-ar putea vorbi de o viziune modernă în lucrarea pământului, dar aşa ceva au şi alţii. Pe lângă experienţa acumulată de-a lungul timpului. Centro-Trans are însă întreaga suprafaţă de teren agricol, pretabilă la irigat, prin două surse: prin canalul magistral, pe care apa vine din Dunăre, şi Iancu Costel salută fără rezerve ceea ce a făcut ministrul de resort, Petre Daea, prin promovarea Legii 133/2017, o lege prin care s-a creat cadrul juridic pentru acordarea gratuită a apei fermierilor pentru irigarea culturilor, şi „ca rezervă” propria amenajare în cazuri de forţă majoră, prin extragerea apei cu pompe puternice din albia Jiului. Staţiile de punere sub presiune, de pe întinderea fermei, au fost recondiţionate şi păzite cu sfinţenie. Echipamentele de irigare constituie însă investiţia cea mai gândită şi deplin pretabilă la configuraţia unui teren plan şi fertil. Raza de bătaie a jetului de apă, de pe modulele de irigaţii duc apa la peste 200 de metri, încât infrastructura aceasta este chiar „o armă la picior”, folosită atunci când plantele resimt seceta. Totul pare decupat din filme de prezentare a unor exploatări agricole model din Uniunea Europeană. Deşi poate, în filmele respective, e prezentat totul aşa cum este organizată activitatea la Centro-Trans Padea. Şi nu e deloc târziu. Suntem datori să ne ridicăm şi deasupra acestui „deloc târziu”. Cine poate să ştie? Limpede este adevărul că, din nefericire, la foarte multe întâmplări ce se petrec pe lumea aceasta, reporterul ajunge mereu prea târziu, dacă mai ajunge vreodată. Dar asemenea vorbe, până una-alta, nu duc nicăieri. Cântărindu-i cu balanţa sufletului nostru mândria din chip şi privire a lui Costel Iancu nu ne-a mirat, deloc, când ne-a spus, într-o zi a acestei toamne de poveste, ce avea de spus: acesta este Costel Iancu. 
