Petrecere oltenească de toamnă

0
304

conferintaCa munca să fie mai spornică, artiştii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” însoţesc strânsul recoltei de toamnă şi culesul viilor cu… cântece, dansuri şi voie bună! Spectacolul în premieră „Aşa-i olteanul!” va fi prezentat joi, 29 septembrie, de la ora 18.00, şi va fi susţinut de apreciaţi solişti, orchestra şi formaţia de dansuri ale ansamblului. Melodiile special alese, horele şi sârbele reprezentative din zona Olteniei, frumuseţea costumelor populare şi atmosfera de autentică petrecere oltenească sunt suficiente motive, spun organizatorii, ca publicul craiovean să vină la acest spectacol.

După binemeritata vacanţă de vară, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” îi invită pe iubitorii de folclor la un spectacol în premieră: „Aşa-i olteanul!”. „Ne-am gândit că olteanul se veseleşte toamna, cu strânsul strugurilor şi cu făcutul vinului, şi am zis să facem o mică petrecere oltenească”, explică managerul instituţiei, Oana Bică. Spectacolul îi va aduce în scenă pe îndrăgiţii solişti Petrică Mîţu Stoian, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Niculina Stoican, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Cristian Bănăţeanu, Ciri Mayer, Aneta Șişu, Liviu Dica şi Manuela Motocu.

Vor evolua, de asemenea, formaţia de dansuri şi orchestra ansamblului, sub conducerea muzicală a maestrului Nicu Creţu. „Titlul spectacolului este destul de sugestiv. Orchestra şi soliştii au căutat să aleagă şi să aducă în faţa publicului cântece cât mai reprezentative pentru zona noastră. Dar, în acelaşi timp, au căutat şi cântece noi, pe care soliştii le lansează chiar în acest spectacol”, a precizat dirijorul Nicu Creţu.

Neobositul coregraf Ionel Garoafă este convins că o mare surpriză şi bucurie pentru public vor fi dansurile populare, din toate judeţele Olteniei. „Am căutat să aducem în scenă multe jocuri din Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj şi Olt – aproximativ 15 jocuri tradiţionale ale oltenilor, între care foarte multe hore frumoase, sârbe şi brâie, care sigur vor atinge sufletul spectatorilor. Aş aminti numai Boiereasca, Zapciul, Hora morarilor, Ariciul, Romanul Galaonul, Ungurica, Brâuleţul Hora lu’ Nea Mărin Popa, Hora Niculinei şi multe altele”, a menţionat Ionel Garoafă.afis

Spectacolul „Aşa-i olteanul!” va avea loc joi, 29 septembrie, de la ora 18.00, pe scena Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” (Calea Bucureşti nr. 56), şi va fi prezentat de Simona Muşuroi. Biletele s-au pus în vânzare atât la sediul teatrului, cât şi la cel al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” (strada „Crişului” nr. 9, tel. 0351.423.574), la preţul de 30 lei, cu reducere la 20 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Premiera va fi urmată şi de alte reprezentaţii de toamnă ale artiştilor craioveni. Prima – chiar de 1 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, la căminul de bătrâni din Craiova, iar următoarele – cu prilejul sărbătorilor comunelor doljene ori ale recoltelor. Tot în această toamnă, mai precis în octombrie, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” a primit invitaţia de participare la două evenimente în ţară: Festivalul „Tradiţii la români” de la Timişoara şi Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea” de la Sibiu.