Statele Unite şi aliaţii lor arabi au efectuat ieri dimineaţă, pentru prima oară, aproximativ 20 de raiduri împotriva poziţiilor organizaţiei Stat Islamic (SI) în provincia siriană Raqa (nord), au anunţat Pentagonul, o organizaţie neguvernamentală şi militanţi. „Pot să confirm că armata americană şi forţe ale naţiunilor partenere efectuează o acţiune militară contra teroriştilor din cadrul SIIL (n.r. – Statul Islamic în Irak şi Levant, cum mai este denumită organizaţia SI) în Siria, cu avioane de vânătoare, bombardiere şi rachete de tip Tomahawk”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, citat într-un comunicat. El nu a precizat locurile în care au avut loc atacurile dar, potrivit „New York Times”, raidurile aeriene au vizat zona oraşului Rakka, care este de facto centrul puterii SI, şi frontiera dintre Siria şi Irak. Comunicatul nu oferă informaţii despre partenerii implicaţi în aceste operaţiuni dar, tot potrivit „New York Times”, atacurile au avut loc cu participarea „mai multor ţări arabe aliate”.
„Coaliţia internaţională (condusă de Statele Unite) a desfăşurat aproximativ 20 de raiduri împotriva unor poziţii, baze şi posturi ale SI în oraşul Raqa şi în apropierea localităţilor Tabqa, Ain Issa şi Tall Abyad, provocând victime în rândul jihadiştilor”, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), care nu a putut furniza un bilanţ pentru moment. Peste 120 de membri ai Statului Islamic au fost ucişi în loviturile aeriene asupra a două poziţii ale organizaţiei în provincia Raqqa, „care au fost complet distruse”, a completat OSDO. Printre morţi figurează 70 de membri ai SI şi 50 de membri ai reţelei al-Qaeda. În plus, 300 de membri ai grupării Stat Islamic au fost răniţi, dintre care 100, aflaţi în stare gravă, au fost transferaţi în Irak, potrivit Observatorului Sirian.
Provincia Raqa este principalul bastion al SI în Siria, organizaţia controlând mare parte din estul ţării, în special provincia petrolieră Deir Ezzor şi o porţiune extinsă din frontiera cu Turcia. Ministerul sirian al Afacerilor Externe a anunţat, ieri, că Siria a fost informată de Statele Unite în legătură cu raidurile aeriene desfăşurate pe teritoriul său împotriva organizaţiei Stat Islamic (SI). Preşedintele american, Barack Obama, a avertizat la 10 septembrie, într-un discurs solemn, că îşi rezervă dreptul de a autoriza atacuri împotriva grupării SI, inclusiv în Siria. Începând din 8 august, poziţii ale grupării SI în Irak sunt aproape în fiecare zi vizate de tiruri ale armatei americane. Preşedintele Obama a autorizat aceste atacuri pentru a veni în ajutorul armatei irakiene şi forţelor kurde, puse în derută de SI, mai bine înarmată şi mai disciplinată. Datorită acestor atacuri, forţele irakiene au reuşit să se reorganizeze şi să recucerească mai multe locuri strategice.
Membri SI au răpit un cetăţean francez şi îi cer lui Hollande să înceteze atacurile
În paralel, o grupare islamistă afiliată organizaţiei teroriste Stat Islamic a revendicat, luni, într-o înregistrare video, răpirea unui cetăţean francez în Algeria şi a ameninţat că îl va ucide în cel mult 24 de ore dacă Franţa nu va opri atacurile aeriene contra SI în Siria. Gruparea islamistă algeriană „Jund al-Khilafa” (Soldaţii Califatului) a difuzat o înregistrare video în care îl arată pe cetăţeanul francez luat ostatic şi în care îi cere preşedintelui francez să soluţioneze această situaţie. Ostaticul, Hervé Pierre Gourdel, stă aşezat, înconjurat de doi bărbaţi, mascaţi şi înarmaţi cu puşti Kalaşnikov. El spune că este originar din Nisa şi practică meseria de ghid montan, că a venit sâmbătă în Algeria şi a fost răpit duminică seara. „Îi las lui Hollande, preşedintele statului francez ucigaş, grija de a opri atacurile contra Statului Islamic în următoarele 24 de ore după publicarea acestui comunicat sau cetăţeanul francez Hervé Gourdel va fi măcelărit”, declară unul dintre cei doi bărbaţi în această înregistrare video. Potrivit autorităţilor franceze şi algeriene, Hervé Pierre Gourdel a fost răpit în apropiere de localitatea Tizi Ouzou, situată la 110 kilometri est de Alger. Într-un comunicat publicat luni seara de agenţia APS, Ministerul algerian de Interne a explicat că „indivizi au interceptat (duminică), la ora locală 21.00 (23.00, ora României), până în localitatea Aït Ouabane (…), un vehicul care avea la bord un grup format din mai mulţi algerieni, însoţiţi de un cetăţean francez, Gourdel Hervé Pierre”, în vârstă de 55 de ani. „Atacatoriii, după ce i-au eliberat pe algerieni şi au abandonat vehicului la faţa locului, l-au luat ostatic pe cetăţeanul francez şi au fugit într-o direcţie necunoscută”, a adăugat ministerul, subliniind că operaţiuni de căutare, angajate imediat de serviciile de securitate, sunt „în curs”. Imediat după anunţarea răpirii, preşedintele francez, François Hollande, s-a întreţinut cu premierul algerian, Abdelmalek Sellal, a anunţat Preşedinţia franceză într-un comunicat. „Cooperarea între Franţa şi Algeria este totală, la toate nivelurile, pentru a-l găsi şi elibera pe compatriotul nostru. Serviciile noastre sunt permanent în contact şi autorităţile algeriene acţionează cu sprijinul nostru deplin”, anunţă comunicatul Preşedinţiei franceze. Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a confirmat, luni, autenticitatea înregistrării video, relatează AFP. „Ministerul de Externe confirmă, din nefericire, autenticitatea acestei înregistrări video, care prezintă imagini cu Hervé Gourdel”, a declarat Fabius în cursul unei conferinţe de presă. „Situaţia este extrem de critică”, a apreciat şeful diplomaţiei franceze. Totodată, acesta i-a îndemnat, tot luni, pe cetăţenii francezi care se deplasează în străinătate să fie „extrem de prudenţi”, în contextul ameninţărilor grupului terorist Stat Islamic.
A apărut a doua înregistrare video cu britanicul John Cantlie, luat ostatic în 2012
A doua înregistrare cu jurnalistul britanic John Cantlie, luat ostatic de SI, a fost difuzată ieri, la mai puţin de o săptămână după prima apariţie filmată a britanicului, răpit de jihadişti în Siria în 2012, relatează Reuters şi BBC. În înregistrarea de circa şase minute Cantlie, care apare îmbrăcat în portocaliu, critică SUA şi pe aliaţii săi pentru lansarea primelor lovituri aeriene contra poziţiilor din Siria ale SI. El repetă că a fost abandonat de guvernul de la Londra. Britanicul mai spune că guvernele occidentale au fost luate pe nepregătite de „creşterea cu viteză uimitoare a Statului Islamic” şi că au „subestimat forţa şi dorinţa de a lupta a inamicului”. Jurnalist şi fotoreporter cu experienţă, John Cantlie a fost răpit de două ori în Siria, prima dată în iulie 2012, când a fost încătuşat şi legat la ochi pentru o săptămână, reuşind să scape cu ajutorul Armatei Siriene de Eliberare. El a revenit în Siria spre finalul anului 2012, fiind luat ostatic pentru a doua oară. Gruparea jihadistă a ucis prin decapitare până acum trei ostatici occidentali (jurnaliştii americani James Foley şi Steven Sotloff şi lucrătorul umanitar britanic David Haines) şi a ameninţat că următoarea victimă va fi voluntarul britanic Alan Henning.