Primăria Craiova începe cumpărăturile pentru „Ion Oblemenco”

0
350

Autorităţile locale cumpără sala de sport din incinta stadionului „Ion Oblemenco”. Achiziţia se află pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal, de joi, aleşii locali fiind cei care trebuie să-şi dea primii votul în acest sens. Potrivit raportului, sala de sport are o suprafaţă de 640 de metri pătraţi şi va fi cumpărată împreună cu clădirea în care se află şi centrala termică. Aceste imobile vor fi achiziţionate de la Universitatea din Craiova, care le deţine în proprietate, universitarii obligându-se să suporte şi toate cheltuielile privind trasferul de proprietate ulterior. Preţul de cumpărare va fi stabilit ulterior, în urma unei evaluări, consilierii municipali fiind tot cei care îşi vor da votul în acest sens. Autorităţile motivează că această achiziţie este necesară în vederea realizării proiectului de reabilitare a complexului sportiv de pe „Ion Oblemenco”.