Zilele Craiovei, un pas înainte pentru „progresul” cultural-artistic

0
358

Primăria Craiova a stabilit programul pentru Zilele municipiului. Autorităţile promit că ediţia din această toamnă le va depăşit cu mult pe cele din anii precedenţi. Din program se cunosc, deocamdată, că piesele de rezistenţă vor fi concertele, dublate de grătare şi bere, care au prioritate înaintea tuturor celorlalte evenimente. 

Fiind ultima ediţie care are loc la mijlocul lunii octombrie, în preajma Sfântului Dumitru, care este  ocrotitorul Craiovei, autorităţile locale trebuie să pună pe hârtie evenimentele cu care îi vor încânta pe craioveni. O primă variantă a programului a  fost întocmită şi se află pe ordinea de zi a şedinţei ordinare, care este convocată la mijlocul acestei săptămâni, pentru a fi votată întâi de consilierii municipali. Mai mult ca sigur, aceştia vor avea parte de o surpriză. În mod normal, ei sunt cei care trebuie să cunoască varianta oficială a programului, cu toate detaliile de organizare, numai că, de această dată, executivul le pune în faţă un desfăşurător sumar,  care prezintă doar în linii mari ceea ce se va întâmpla în zilele de sărbătoare.

O săptămână pentru culturalizare

Pentru ca locuitorii Craiovei să poată face diferenţa, noua administraţie şi-a propus să organizeze altfel, mult mai frumos, Zilelor municipiului. Acest lucru este menţionat în raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre: „Ca şi obiectiv avem ca cea de-a XVI ediţie a Zilelor Municipiului Craiova să depăşească cu mult precedentele aniversări, pentru că ne dorim ca progresul să se manifeste şi artistic la ceas de sărbătoare”. În cele şapte zile de sărbătoare – festivalul desfăşurându-se între 22 şi 28 octombrie –, craiovenii vor fi invitaţi să ia parte la un număr mare de evenimente cu tentă culturală, autorităţile stabilind ca linia programului pentru această ediţie să fie, cu precădere, una cultural-artistică. În raport nu se precizează însă, cu exactitate, care vor manifestările la care municipalitatea s-a gândit.

Recitaluri şi în alte două cartiere

Ceea ce se ştie însă sunt piesele de rezistenţă din aceste zile. Autorităţile s-au decis să spargă monopolul pe care l-a deţinut dintodeauna cartierul Craioviţa Nouă în materie de muzică populară. Autorităţile au specificat în program că, pentru prima dată, artiştii populari şi cei de muzică uşoară vor ajunge şi în alte cartiere, pentru ca toţi craiovenii să se bucure de această sărbătoare. Potrivit raportului, pe lângă esplanada din Craioviţa Nouă, locul obişnuit al maratonului folcloric de Zilele Craiovei, vor fi amplasate scene pentru recitaluri şi în cartierele Valea Roşie şi Rovine. În proiect nu se specifică, deocamdată, care sunt zonele la care autorităţile s-au oprit şi nici orele sau zilele la care trebuie să înceapă evenimentele, după cum nu se cunosc nici soliştii cu care locuitorii din aceste cartiere se vor întâlni.

Peste 20.000 de craioveni, aşteptaţi la concerte

Marile concerte care vor fi cap de afiş  vor avea loc însă  în centrul oraşului. Pe o scenă imensă, care va fi amplasată în Piaţa „Mihai Viteazul”, timp de patru seri, cunoscuţi artişti de talie naţională şi internaţională vor întreţine atmosfera. „Intenţionăm ca, pe parcursul acestor zile, să strângem nu mai puţin de 20.000 de spectatori, pentru ca, în seara în care pe scenă va urca şi invitatul special din străinătate, să aşteptăm prezenţa a 30.000 de oameni care să creeze o atmosferă incendiară”, se arată în proiect. Vor fi concerte de muzică populară, disco, pop, rock, hip-hop. Sunt vehiculate să urce pe scene nume ca Irina Loghin, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, „Bladi & Dr. Mako”, „C.I.A.”, „Guess Who”, „HI-Q”, Elena Gheorghe, „Mandinga”, Alex Mica.

Alphaville, invitatul-surpriză

Invitatul din străinătate este legendara trupă pop-rock, Alphaville, care făcea furori în anii ’80 şi ’90. În România, au venit pentru prima pentru un concert în ţară, în afara Capitalei, în 2007, când au participat la Zilele Municipiului Satu Mare. Concertul a fost oferit gratuit autorităţilor de acolo. În acelaşi an,  Alphaville a venit, din nou, în România pentru a participa la „Sărbătoarea castanelor”, de la Baia Mare, solicitând, la vremea respectivă, un onorariu de 18.000 de euro. Autorităţile din Bănie au anunţat, încă din vară, că toate costurile de organizare a festivalului, inclusiv sumele care vor fi plătite artiştilor din ţară şi din străinătate, vor fi acoperite numai din sponsorizări.

Gratarele, mutate de pe „A.I.Cuza” pe „Calea Unirii”

Pe lângă avizarea pieţei centrale ca loc de desfăşurare a concertelor, municipalitatea schimbă şi locul de amplasare a grătarelor. Corturile sponsorilor nu vor mai fi orientate pe întinderea străzii „A.I.Cuza”, ci în locul teraselor din zona „Calea Unirii”, care mai mult ca sigur vor fi închise temporar. În raport nu se precizează nici o refererire la o înţelegere prealabilă cu patronii acestor terase, care, în mod normal, obişnuiau să-şi atragă şi ei un număr mare de clienţi în această perioadă. Legat de amplasament, municipalitatea a scăpat din vedere să menţioneze unde va fi găzduit Târgul Meşterilor Populari, pe care mulţi dintre craioveni îl întâmpună, de fiecare dată, cu interes. Anul trecut, esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” s-a dovedit neîncăpătoare, în condiţiile în care o parte din meşteri a fost localizată şi în Piaţa „Mihai Viteazul”.

Comandorul Aurelian Cojocaru şi actorul Valer Dellakeza, Cetăţeni de Onoare ai Craiovei

Un alt punct de interes sunt manifestările festive, organizate în Sala Mare a Primăriei Craiova, un bun prilej pentru primar de a primi invitaţii de onoare ai oraşului şi de a-i cinsti, într-un mod deosebit, pe cei mai merituoşi dintre locuitori. Nici de această dată nu se cunosc personalităţile care vor patricipa la ediţia actuală. Cu certitudine, se cunosc opţiunile Primăriei Craiova în ceea ce priveşte cetăţenii care vor intra, din acest an, în cartea de onoare a municipiului. Au fost propuse două nume, unul dintre ei fiind comandorul Aurelian Cojocaru, care şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident aviatic, pe 23 august a.c.. Al doilea titlul de Cetăţean de Onoare i se va conferi actorului Valer Dellakeza, pentru activitatea teatrală excepţională pe care o desfăşoară cu Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.