Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, magnet pentru sutele de doljeni veniţi să vadă ofertele angajatorilor

1
365

Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova a găzduit, ieri, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi. Programat să înceapă la 9.30, evenimentul a mobilizat zeci de doljeni de toate vârstele, aflaţi în căutarea unui loc de muncă. La ora deschiderii, aceştia formaseră deja rândurile pentru a intra să viziteze standurile angajatorilor.

Peste 40 de agenţi economici din Craiova şi Dolj au răspuns invitaţiei Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) Dolj prezentându-se la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi cu oferta posturilor disponibile, în domenii diverse – de la construcţii, servicii, producţie la posturi cu profil economic, financiar şi medical. „Este un bun prilej pentru ca absolvenţii, dar şi celelalte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă să-şi găsească o slujbă. Noi am invitat 181 de angajatori, iar 46 dintre aceştia au răspuns invitaţiei noastre, venind cu 733 de locuri de muncă. Este vorba despre 42 de posturi pentru persoanele cu  studii superioare, 657 de posturi disponibile pentru absolvenţii de studii medii şi 34 de locuri de muncă pentru necalificaţi. Acest gen de evenimente a mai fost organizat la Craiova, de AJOFM Dolj, în colaborare cu angajatorii, şi sperăm să continue până la sfârşitul anului, pentru că este important, pe de o  parte, ca agenţii economici să-şi găsească salariaţii de care au nevoie, iar pe de altă parte, ca cei ce au nevoie de o slujbă, să o găsească aici”, a declarat Aurora Tiribeja, directorul AJOFM Dolj.

Sute de oferte destinate persoanelor cu studii medii şi muncitorilor necalificaţi

Cele mai mari şanse de angajare le-au avut absolvenţii de studii medii, pentru care erau disponibile peste 600 de locuri de muncă, în meserii precum cele de confecţioner încălţăminte sau îmbrăcăminte, dulgher, electrician, sudor, lăcătuş sau şofer şi muncitorii necalificaţi. Explicaţia angajatorilor a fost aceea că aspiranţii nu trebuie decât să fie dispuşi să înveţe şi să muncească, întrucât calificarea va fi oferită în cadrul firmei, prin training-uri specializate.

Interesat de unul dintre aceste posturi a venit la Târgul locurilor de muncă Alexandru Mogoşanu. Cu o vechime de peste 30 de ani în meseria de lăcătuş, craioveanul se îşi caută un alt serviciu de la 1 decembrie 2010.  „E  problema de vârstă, că am trecut de 55 de ani, şi cei mai mulţi preferă angajaţi de 45-50 de ani. Am 30 de ani vechime ca lăcătuş, dar am lucrat şi în alte locuri. Ultima dată am lucrat ca muncitor necalificat pe o perioadă determinată de şapte luni şi sunt din nou în situaţia de a-mi căuta o slujbă. Îmi caut serviciu pentru că acum stau în pensia părinţilor până mă descurc”, a spus Mogoşanu Alexandru. S-ar mulţumi cu un salariu de zece milioane, de care nu ţine însă cu dinţii. „Eu cer, dar dânşii hotărăsc”, a mai spus acesta.

Mai puţine posturi pentru absolvenţii de studii superioare

Proaspeţi absolvenţi sau şomeri dornici să reintre pe piaţa muncii, vizitatori de tot felul s-au perindat pe la standurile angajatorilor, analizând lista posturilor disponibile. Abia intrată la facultate, Loredana Pachia a venit la târgul de joburi ca să sondeze oferta. „Am făcut liceul în domeniul Protecţiei mediului şi de anul acesta sunt la Facultatea de Management, domeniu în care aş vrea să şi lucrez. Nu am mai lucrat niciodată, dar am încercat să mă angajez prin intermediul site-urilor de recrutare unde mi-am depus de mai multe ori CV-ul. Până acum nu am primit nici un răspuns. Oferta este variată, deşi cam slabă în privinţa posturilor pentru persoane calificate. Sunt mai multe posturi sunt pentru bărbaţi, după câte am văzut eu”, a spus tânăra, care a plecat fără să-şi fi găsit un post pe măsura aşteptărilor.

 

1 COMENTARIU

  1. Bursa locurilor de munca despre care vorbiti a fost un total esec ca de fiecare data.Angajatori prezenti au prea multe pretentii de la cei pe care ii angajaza, fata de ce ofera ca si renumeratie.Eu de exemplu am terminat o facultate si am vrut sa ma angazez ca si ajutor de bucatar si nu am prea avut sanse. Se cere foarte multa experienta pe care bineinteles nu am unde sa o fac.Mentionez ca am calificare de bucatar.

Comments are closed.