Poliţişti şi jandarmi craioveni, împreună pentru combaterea furturilor: un tânăr hoţ a fost prins, altul este dat în urmărire

0
373
Ieri seară, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliție Craiova au fost sesizaţi de o femeie de 73 ani, din Craiova, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orelor 18:35, în timp ce se deplasa pe strada “George Enescu”, ar fi fost deposedată de un telefon mobil şi un portofel, de doi bărbaţi necunoscuţi, care ulterior au părăsit zona în fugă. Unul dintre hoţi a fost prins cu ajutorul unui jandarm de la Gruparea Mobilă Craiova, care a observat fapta de la balconul locuinţei sale. Cel de-al doilea a fost identificat , dar, deocamdată, se sustrage cercetărilor.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, unde au identificat un tânăr de 19 ani, din Craiova, care a fost prins de plt.adj. Eduard Ionuţ Radu, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, care a declarat că, în timp ce se afla la domiciliu, a auzit o persoană care striga şi a observat doi tineri care alergau.”Când au observat că sunt urmăriți, au luat-o din nou la fugă, iar colegul nostru a reușit să-l prindă pe unul dintre ei, cu ajutorul unui cetățean. Asupra tânărului în vârstă de 19 ani se aflau bunurile sustrase: un portofel cu documente și un telefon. Individul a fost predat polițiștilor de la Secția 5 Craiova, pentru continuarea verificărilor”, au precizat reprezentanții GJMb Craiova. În fapt, în seara zilei de ieri, în timp ce se afla pe strada “George Enescu”, din Craiova, un tânăr ar fi lovit geanta unei femei de 73 de ani, din care au căzut un telefon şi un portofel care conţinea suma de 500 de lei şi mai multe documente. Cel în cauză, împreună cu tânărul de 19 ani, ar fi luat bunurile şi ar fi fugit într-o direcţie necunoscută. Cel prins  a fost preluat de poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova şi condus la sediul Poliţiei pentru cercetări. Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, a fost recuperat şi predat persoanei vătămate. “În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit identificarea celei de-a doua persoane, stabilindu-se că este vorba de un tânăr de 17 ani, din Craiova, care în prezent se sustrage de la cercetări. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  tâlhărie, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie, prin unitatea de Parchet competentă”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.