Mijlocaşul elveţian Xherdan Shaqiri s-a despărţit de Liverpool şi a semnat un contract pe trei sezoane cu Olympique Lyon. Jucătorul de 29 de ani a costat-o şase milioane de euro pe formaţia antrenată de Peter Bosz, care a dorit astfel să acopere plecarea lui Memphis Depay la Barcelona. Internaţionalul helvet de origine kosovară a mai jucat la Basel, Inter Milano, Bayern Munchen şi Stoke City.