Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” ia parte la desfășurarea celei de-a V-a ediții a Festivalului „Puppets Occupy Street”.
Începând de duminică, 26 august, și până vineri, 31 august, biblioteca găzduiește, în Sala „Marin Sorescu”, între orele 20:00-22:00, mai multe proiecții de film, scurtmetraje realizate în cadrul campaniei #EUandME. Obiectivul scurtmetrajelor constă în conștientizarea și informarea participanților cu privire la beneficiile și oportunitățile oferite de traiul în Uniunea Europeană. Totodată, participanților le-au fost pregătite numeroase povești pe care Mariana Pachis, coordonatorul activității, le va ilustra prin tehnica animației în nisip – Sand Art.
„Puppets Occupy Street este un festival spectaculos pe care craiovenii de toate vârstele l-au îndrăgit încă de la prima ediție. Ne implicăm în promovarea acestui festival pentru că noi credem în poveștile și spectacolul grandios pe care ni-l oferă păpușile. Timp de șase zile, le propunem tuturor craiovenilor o serie de scurtmetraje și, de asemenea, momente magice în compania poveștilor altfel, gravate în nisip. Le urăm mult succes organizatorilor pentru că toată lumea se așteaptă la o desfășurare fabuloasă de culori și veselie”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Festivalul „Puppets Occupy Street” se desfășoară în intervalul 25 august – 1 septembrie 2018, iar tema ediției din acest an este Pământul.
Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”