Informaţia despre grâul românesc refuzat în Egipt, dată ca neoficială

0
508

 grauLiderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că informaţia despre grâul românesc refuzat în Egipt din cauza identificării unor seminţe de mac nu este oficială, iar inspectorii egipteni au făcut verificările în Portul Constanţa şi „au dat bun de export”.

Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, a anunţat luni că analizează o posibilă respingere a unei livrări de 63.000 de tone de grâu din România, care a ajuns în portul Safaga de la Marea Roşie, potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, citate de Reuters.

Autoritatea sanitar veterinară din Egipt a identificat seminţe de mac în grâul din România, achiziţionat de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean.