Francois Hollande, la Berlin pentru a discuta despre Grecia

0
323
Francois Hollande

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande s-au întâlnit, ieri, la Berlin, pentru a discuta despre viitorul Greciei în cadrul zonei euro. Întâlnirea, aflată în centrul unui balet diplomatic, ar putea decide o relaxare a măsurilor de austeritate impuse Atenei pentru salvarea financiară. Germania refuză, pentru moment, orice negociere a planului de ajutor şi doar repetă, în ultimele săptămâni, că nu va fi luată nicio decizie înainte de publicarea unui raport al troicei creditorilor internaţionali, aşteptat pentru luna septembrie, care va evalua progresul reformelor implementate. Poziţia Franţei este percepută ca fiind mai suplă. Fără bani, guvernul grec s-ar putea găsi cât de curând într-o situaţie sinonimă cu ieşirea din zona euro, potrivit unor analişti. Antonis Samaras l-a primit, miercuri, pe preşedintele eurogrupului Jean Claude Juncker, în speranţa convingerii liderilor europeni de a obţine mai mult timp în efectuarea reformelor în planul asistenţei acordate în luna martie. „Noi nu cerem mai mulţi bani”, a declarat prim-ministrul grec, într-un interviu publicat miercuri de cotidianul german Bild. „Tot ce vrem  este o gură de aer proaspăt, pentru a permite economiei să funcţioneze, astfel încât să crească veniturile la bugetul statului”. Mulţi consideră că aceste justificări presupun o perioadă suplimentară de doi ani, pentru a reduce deficitul la 3% din PIB, deziderat aşteptat să se împlinească în 2014. Premierul grec a promis, de asemenea, că ţara sa va rambursa toate ajutoarele primite şi că va pune în aplicare toate reformele convenite, într-un interviu din publicaţia Suddeutsche Zeitung. „Germanii îşi vor recupera banii lor. Eu garantez personal. Şi toţi ceilalţi îşi vor recupera banii”, a mai spus Samaras.

Cu un an înaintea alegerilor legislative din Germania, dosarul grec este deosebit de fierbinte pentru Angela Merkel, care vrea să evite un nou vot al deputaţilor din Bundenstag pe această temă, cum a făcut-o deja în luna martie. La rândul său, Francois Hollande, ales în temeiul promisiunii de reducere a şomajului, doreşte să păstreze disciplina fiscală, fără distrugerea doaleanţelor sociale, în pofida previziunilor de creşterre redusă. La Berlin, Francois Hollande avea intenţia să readucă în discuţie ceea ce el a susţinut întotdeauna: punerea în aplicare a deciziilor Consiliului European din 28 iunie a.c. şi necesitatea de a dovedi solidaritate în apărarea zonei euro, cum a subliniat purtătorul de cuvânt al guvernului francez: „Zona euro nu presupune doar  bugete echilibrate, ci şi creştere economică”, a declarat, la rândul său, prim-ministrul francez Jean Marc Ayrault. Angela Merkel şi Francois Hollande vor trebui să facă tot ce le stă în putinţă ca Banca Europeană Centrală să-şi joace pe deplin rolul. Angela Merkel va vizita Spania, care rămâne în colimatoriul pieţelor. Cancelarul german îl va întâlni pe preşedintele Guvernului, Mariano Rajoy, care a făcut un prim pas spre asumarea unui plan de sprjin pentru ţara sa.

O altă temă majoră: avizul Curţii Constituţionale germane din 12 septembrie privind legalitatea Mecanismului European de Solidaritate (MES), chemat să preia Fondul European de Stabilitate Financiară, pentru a ajuta ţările în criză, din zona euro. Cuplul franco-german există în continuare. Şi întâlnirea de ieri, survenită într-un climat de expectativă între Paris şi Berlin, reevaluează divergenţele mocnite dintre cele două părţi. Potrivit unui consilier al cancelarului german, şeful statului francez este „mai degrabă văzut pozitiv de Angela Merkel şi considerat ca prudent în privinţa măsurilor din ţara sa”. „Nu este un nou Mitterrand. Este mult mai critic”, după o altă sursă, care este de părere că nimic nu funcţionează între Germania şi Franţa în acest moment. Destule ţări din zona eruo se arată îngrijorate de faptul că axa franco-germană nu funcţionează pur şi simplu.