Craiovenii au suportat cu greu canicula care a pus din nou stăpânire pe oraş încă de la începutul săptămânii. Deşi toată lumea aştepta mai degrabă toamna, soarele a pârjolit ieri totul în cale, iar mercurul din termometre a trecut bine peste 35 de grade. La amiază atmosfera a devenit cu adevărat irespirabilă, mai ales pentru cei care s-au încumetat să iasă din casă.
Vestea proastă este că valul de căldură care a topit ieri oraşul, va mai oferi craiovenilor încă două zile de foc, cu temperaturi ce vor depăşi valorile normale pentru această perioadă. De altfel, meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă pentru mai multe judeţe ale ţării între care şi Doljul. În aceste condiţii, şi autorităţile sunt pregătite să acţioneze dacă va fi nevoie. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, spitalele deţin la nivelul Unităţilor de Primiri Urgenţe medicamentele necesare pentru a interveni în caz de afecţiuni determinate de caniculă. Şi medicii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj sunt în alertă în această perioadă, având în vedere că ori de câte ori temperaturile au fost extreme, ei au fost primii solicitaţi. De altfel, pentru a evita orice incidente, ambulanţele sunt pregătite să-i întâmpine pe pacienţi în condiţii cât mai bune, fiind dotate cu aer condiţionat.
Cod galben de caniculă pentru două zile
În aceste condiţii, apa rece şi locurile umbrite au fost ieri la mare căutare. Cei care s-au avântat totuşi prin soare s-au echipat corespunzător cu pălării, ochelari de soare, haine lejere şi, în unele cazuri, chiar cu umbrele care să-i protejeze de arşiţă. Toate acestea i-au ajutat însă prea puţin pe craioveni să scape de căldura dogoritoare, indicele de confort termic depăşind la amiază pragul critic de 80 de unităţi. Chiar dacă mai toţi craiovenii acuză disconfortul termic, canicula a fost resimţită şi mai tare în această perioadă de bătrâni şi bolnavii cronic. Este vorba în principal de cardiaci şi diabetici care întâmpină reale dificultăţi din cauza caniculei.
Pentru a veni în întâmpinarea celor afectaţi de căldura excesivă, autorităţile locale oferă în centrele amenajate din mai multe zone ale oraşului apă rece. Aceste puncte se găsesc în clădirea Prefecturii, la Primărie în sediul Palace, în Piaţa Centrală la punctul sanitar şi la Asistenţă Socială, în cartierul Lăpuş.
Codul galben de caniculă se emite doar în anumite condiţii. Pentru ca acesta să fie activat, conform normelor în vigoare, temperaturile trebuie să depăşească 35 de grade Celsius între orele 11.00 şi 18.00. Se consideră cod portocaliu atunci când mercurul din termometre oscilează între 38 şi 40 de grade Celsius şi în cele din urmă cod roşu atunci când temperatura depăşeşte 40 de grade. În astfel de condiţii extreme, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj va primi zilnic informaţii cu privire la numărul persoanelor afectate de caniculă. De asemenea, în astfel de cazuri şi unităţile sanitare cu paturi trebuie să ia o serie de măsuri.
Expunerea la soare, de evitat
Pentru a evita apariţia unor incidente în această perioadă, specialiştii din cadrul DSP Dolj au lansat o serie de recomandări. Zilnic trebuie consumate lichide, între 1,5 şi doi litri fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioada de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 20 de minute. Sunt contraindicate în schimb băuturile alcoolice – inclusiv berea sau vinul – întrucât acestea favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Dealtfel, nu sunt recomandate nici băuturile cu conţinut ridicat de cofeină – cafea şi cola – sau de zahăr aşa cum ar fi băuturile răcoritoare carbogazoase care sunt diuretice. În schimb, trebuie consumate cât mai multe fructe şi legume proaspete întrucât acestea conţin o cantitate mare de apă. „Este de evitat expunerea prelungită la soare între orele 11-18. În situaţia în care locuinţa este prevăzută cu aparat de aer condiţionat, acesta trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius”, a precizat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.