Trei case – distruse de flăcări, la Drăgotești

0
600

Importante forțe de pompieri de la inspectoratele pentru situații de urgență Dolj, Olt, Mehedinți și Gorj intervin în comuna Drăgotești, sat Buzduc, pentru localizarea și lichidarea unor incendii izbucnite în mai multe gospodării. Trei ambulanțe – de la I.S.U. Dolj și de la Serviciul de Ambulanță Dolj – se află acolo. Până în acest moment au fost afectate 26 de proprietăți. Șapte case au fost cuprinse de flăcări, dintre care trei distruse complet. Două persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon, una fiind transportată la spital. conștientă și cooperantă. Pompierii luptă pentru lichidarea flăcărilor. Din fericire, a fost înlăturat pericolul propagării la alte case. În comună s-a deplasat și prefectul de Dolj, Dan Diaconu.

Vom reveni.

Ultima oră: Incendiile din Buzduc au fost lichidate. Au ars: 13 anexe gospodărești (cca. 320 mp); 7 case (3 în totalitate, 4 parțial); 1,1 ha vegetație uscată, viță de vie și pomi fructiferi din curțile cetățenilor; 1 ha vegetație uscată în cimitirul din sat și cca. 15 ha vegetație uscată în câmp.

Cauza probabilă – foc deschis în spații deschise.