Viorica Dăncilă – culoar dificil – spre prezidenţiale!

Premierul Viorica Dăncilă, liderul PSD, a fost desemnată ieri, de Biroul Permanent Naţional al partidului, candidat la alegerile prezidenţiale. Se anticipa, într-un fel, această nominalizare, contestată de unii lideri din teritoriu, precum Dumitru Buzatu de la Vaslui şi Paul Stănescu de la Olt, acceptată de ceilalţi. Majoritari. Nu pleacă pe un culoar avantajos, dacă luăm în calcul datele sondajului comandat, prezentate de sociologul Marius Pieleanu: PNL – 31%, USR-Plus – 28%, PSD – 26%. Obiectivul minimal: calificarea în turul II al prezidenţialelor. Ceea ce nu pare deloc o imposibilitate. Comentariile aprinse sunt fireşti, mai ales într-un context politic delicat, cum este cel actual. Şi totuşi, dacă privim puţin în urmă, la o serie de vizite în afara ţării ale premierului, apoi interesanta relaţie cu Comisia Europeană, Parlamentul European, în momente încinse, putem spune un lucru: Viorica Dăncilă se mişcă mult mai lejer, are argumente pertinente în destule împrejurări, a scos-o lăudabil la capăt cu preşedinţia Consiliului UE, în pofida Casandrelor, are sufucient tact, vorbeşte într-o notă de firesc şi, pe deasupra este… femeie. Şi mamă. Există şi alte bilanţuri răutăcioase, neîndoielnic de luat în seamă şi acestea. Dar când ne gândim la „căldura” cu care au fost întâmpinate candidaturile lui Adrian Năstase în 2004, Mircea Geoană în 2009, şi Victor Ponta în 2014, rămânem cu picioarele pe pământ. Nu este „elevată”, fireşte, ca Dan Barna, oferta USR-Plus, căruia nu i se contabilizează deocamdată prostioarele. Cum optimismul otova, la ultimele alegeri prezidenţiale, din partea taberei social democrate s-a dovedit nejustificat, şi pesimismul aiuritor, de această dată, nu este altfel. Rămâne de urmărit ce se va întâmpla în lunga campanie electorală, care deja… începe. Şi se anunţă una încinsă ca niciodată. În România, ultimele alegeri prezidenţiale nu au respectat nici o logică: în 2009 Traian Băsescu avea şanse infime în turul doi, dar s-a impus „la mustaţă”. Cinci ani mai târziu Klaus Iohannis se afla într-o ipostază asemănătoare. O observaţie: Viorica Dăncilă nu a strălucit mediatic până în prezent. Dar să fim serioşi, nici nu a pus la îndoială în vreo împrejurare drumul spre europenism, nici nu a pregetat să facă tot ce i-a stat în putinţă pentru a se arăta o persoană non-conflictuală. Poate cataliza, prin determinare, o parte a societăţii, dacă va avansa un proiect de ţară credibil. Să nu se uite că Donald Trump a pornit cu 6% şanse de a câştiga preşedinţia ţării sale, iar lângă no,i Volodimir Zelinsky, în Ucraina, apăruse doar într-un serial de televiziune. Dacă reuşeşte să convingă alegătorii că ţara aceasta divizată, şi cu statul de drept deasupra capului are nevoie de un „preşedinte al tuturor”, fără derive autoritare, admiţând ambele jumătăţi de adevăr aflate în dispută, probând sensibilitate la concentrarea abuzivă a puterii prezidenţiale, orice este posibil. Fiindcă naţia română are nevoie de o relaxare, imediată, de cât mai puţin scandal, şi de o privire spre viitor. În rest, totul e campanie electorală.