Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi cere noului Ministru de Interne, Nicolae Moga, să desecretizeze urgent dosarul privind violenţele la protestul din 10 august. Liberalul susţine că Moga trebuie să aibă o cu totul altă abordare ca predecesoarea sa, Carmen Dan.
“Prima decizie pe care trebuie să o ia noul ministru de Interne, Nicolae Moga, este simplă: să desecretizeze de urgenţă dosarul 10 august. Îi auzim pe pesedişti cum clamează fără întrerupere că au înţeles lecţia de la alegerile de pe 26 mai, iar acum au un bun moment pentru a demonstra acest lucru”, a scris Ovidiu Raeţchi, miercuri, pe Facebook.
Liberalul a adăugat că muşamalizarea evenimentelor din 10 august trebuie să înceteze. (Mediafax)